StiripesurseȘtirile zileiKremlinul ironizează ancheta care-l vizează pe Trump: 'Dovezile lor sunt de...

Kremlinul ironizează ancheta care-l vizează pe Trump: ‘Dovezile lor sunt de tot râsul!’

Publicat:

Investigaţiile Statelor Unite în legătură cu pretinsa influenţă rusă asupra preşedintelui Donald Trump sunt “de tot râsul”, a declarat marţi Kremlinul, notează agenţia DPA, potrivit agerpres.

“Au fost atât de multe astfel de investigaţii, încât semnificaţia lor şi-a pierdut valoarea”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, în comentarii difuzate de agenţia de presă de stat TASS.

Citește și: Hillary Clinton NU va mai candida la preşedinţia SUA

Comitetul Judiciar al Camerei Reprezentanţilor din Congresul american a lansat o nouă anchetă asupra acuzaţiilor de “coluziune” cu Rusia în timpul campaniei lui Trump pentru alegerile prezidenţiale din 2016, aminteşte agenţia germană de presă.

Comisia a declarat marţi că are nevoie de documente de la 81 de persoane şi entităţi, inclusiv Donald Trump Jr, ca parte a anchetei sale, care se va concentra de asemenea pe posibile fapte de corupţie şi abuz de putere.


“Niciuna dintre investigaţiile lansate anterior nu a produs concluzii serioase. Toate au fost de tot râsul”, a declarat Peskov. El a refuzat să comenteze în mod special despre ancheta Camerei, spunând că “este în întregime o afacere a Statelor Unite”.

Citește și: S-a aflat motivul pentru care Javad Zarif demisionase: Habar nu avea de vizita lui Al-Assad la Teheran

Trump sau asociaţii săi se confruntă cu mai multe investigaţii. Cea mai importantă este ancheta procurorului special Robert Mueller, care se axează pe amestecul rus în alegerile prezidenţiale din 2016 şi legăturile cu campania lui Trump.

Nu este încă clar când se va încheia ancheta lui Mueller, deşi investigaţiile au condus deja la condamnări împotriva cercului intern al lui Trump, inclusiv (fostul avocat al preşedintelui american Michael n.r.) Cohen şi fostul manager de campanie Paul Manafort, notează DPA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

Bosnia: Bătălia secretă dintre Trump și Europa pentru controlul orașului Sarajevo

Cu patru luni înainte de alegeri cruciale, succesiunea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt cristalizează tensiunile dintre Washington și europeni. O decizie este așteptată la Sarajevo...

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.