StiripesurseCultură și MediaPapa Francisc denunță "înşelătoria" exercitată de "cultura aspectului exterior" miercuri, prima...

Papa Francisc denunță “înşelătoria” exercitată de “cultura aspectului exterior” miercuri, prima zi din postul Paştelui catolic

Publicat:

Papa Francisc a denunţat “înşelătoria” exercitată de “cultura aspectului exterior” în Miercurea Cenuşii, prima zi din postul Paştelui catolic, o perioadă de 40 de zile pe durata cărora credincioşii creştini sunt îndemnaţi la post şi abstinenţă, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Realităţile pământeşti dispar, ca un praf în vânt. Bunurile materiale sunt provizorii, puterea este trecătoare, succesul păleşte”, a subliniat suveranul pontif într-o predică rostită în bazilica dominicană Sfânta-Sabina de pe Colina Aventină din Roma, unde a condus o procesiune religioasă.

Citește și : Statele membre UE au renunţat la planul de a introduce o taxă digitală giganţilor Internetului (Reuters)

“Cultura aspectului exterior, astăzi dominantă, care îi face pe oameni să trăiască pentru lucruri trecătoare, reprezintă o mare înşelătorie”, a adăugat papa Francisc. “Aspectul exterior, banii, cariera, pasiunile: dacă trăim pentru ele, atunci ele vor deveni idoli care ne folosesc, sirene care ne farmecă şi, apoi, ne fac să trăim în derivă”, a insistat papa, potrivit căruia postul Paştelui reprezintă, din contră, “o perioadă de vindecare a dependenţelor”.

Liderul de la Vatican a oficiat apoi ritualul tradiţional al aplicării cenuşii, desenând semnul crucii pe frunţile credincioşilor, simbol al condiţiei efemere a vieţii umane.


În timp ce Ramadanul este respectat de foarte mulţi musulmani din lumea întreagă, creştinii contemporani, mai ales cei din Occident, nu acordă aceeaşi importanţă postului Paştelui, din care au apărut şi au rezistat până în zilele noastre tradiţiile festive ale Carnavalului catolic, care îl preced. Postul, instituit în secolul al IV-lea e.n. ca simbol al celor 40 de zile petrecute de Iisus Hristos în deşert, era respectat cu sfinţenie de comunităţile creştine în perioadele trecute ale istoriei.

Citește și : Președintele algerian Bouteflika suferă de probleme neurologice şi respiratorii (presă)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 5 iunie în Istorie

5 iunie este a 156-a zi a calendarului gregorian și ziua a 157-a în anii bisecți. Sărbătorile zilei de 5 iunie (BOR) Sf. Sfințit Mc. Dorotei,...

4 iunie: Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (ONU)

La 4 iunie în fiecare an este marcată Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (International Day of Innocent Children Victims of Aggression) prin...

Evenimentele Zilei de 4 iunie în Istorie

4 iunie este a 155-a zi a calendarului gregorian și ziua a 156-a în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 4 iunie (BOR) †) Sf. Mc. Zotic,...

Moldova și Turcia vor să extindă proiectele comune în domeniile culturii, patrimoniului și turismului

Extinderea cooperării dintre Republica Moldova și Turcia în domeniile culturii, patrimoniului și turismului a fost discutată în cadrul unei întrevederi dintre ambasadorul Republicii Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.