StiripesurseȘtirile zileiTrump va câștiga mult mai lejer un nou mandat la Casa...

Trump va câștiga mult mai lejer un nou mandat la Casa Albă

Publicat:

Fostul strateg al preşedintelui american Donald Trump, Steve Bannon, consideră că actualul lider de la Casa Albă ar putea câştiga şi următoarele alegeri prezidenţiale, din 2020, chiar cu un scor mai mare decât pe cele din 2016, dacă va supravieţui anchetelor legate de campania sa electorală şi de afacerile sale, relatează joi agenţia Kyodo, potrivit agerpres.

“Cred că această luptă îl întăreşte şi va deveni mai dur şi mai rău”, a declarat Bannon, potrivit căruia Trump ar putea obţine 320 până la 325 de voturi în colegiul electorilor, faţă de 304 în 2016, când adversara sa democrată Hillary Clinton a obţinut 227.

Vezi și: Președintele Braziliei critică carnavalul și difuzează imagini obscene – VIDEO

Într-un discurs susţinut miercuri la Tokyo, Bannon a dat asigurări că, deşi democraţii încearcă să “instrumentalizeze” anchetele lansate în Congres şi de procurorul special Robert Mueller privind o ingerinţă rusă în alegerile din 2016, între Rusia şi campania lui Trump nu a existat niciun fel de complot.

Ulterior, într-un interviu acordat Kyodo, Bannon a avertizat însă că victoria lui Trump în 2020 va depinde de realizarea promisiunii sale de campanie de a construi un “zid” la graniţa cu Mexicul ca mijloc de protecţie în faţa imigranţilor ilegali, a drogurilor şi a criminalităţii.


El a mai estimat că “oamenii muncii”, care au contribuit în 2016 la victoria lui Trump, îl vor susţine în continuare având în vedere întărirea economiei şi creşterea salariilor.

Fostul strateg a evocat totodată o anumită înclinare spre stânga a candidaţilor prezidenţiali democraţi, sub influenţa tinerilor progresişti, care este prea “extremă” pentru electoratul american şi îi creează lui Trump o nişă de exploatat.

Vezi și: Un avion de vânătoare rus a interceptat o aeronavă-spion americană – VIDEO

Bannon a menţionat în interviul acordat agenţiei nipone de presă că premierul japonez Shinzo Abe a fost “primul naţionalist adevărat de pe scena mondială”, înaintea lui Trump, pentru obiectivul său de a “reda Japoniei puterea şi măreţia”.

“Toată mişcarea populistă de pe plan global”, incluzându-i pe premierul ungar Viktor Orban şi vicepremierul italian Matteo Salvini, “se bazează pe oameni ca premierul Abe”, a spus Steve Bannon, citat de Kyodo.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Chicu anticipează scumpiri în lanț după adoptarea noului Cod Fiscal

Fostul premier Ion Chicu, în prezent deputat și lider al PDCM, critică dur proiectul noului Cod Fiscal propus de Guvern. Citește și: Granturi pentru promovarea...

Băncile vor fi obligate să își publice comisioanele pe o platformă unică

Băncile din Republica Moldova vor fi obligate să își transparentizeze comisioanele printr-o platformă unică, administrată de autoritatea de supraveghere și menită să permită compararea...

Unele state UE s-au opus deschiderii „accelerate” a negocierilor cu Moldova și Ucraina

Ungaria și alte state membre ale Uniunii Europene s-au opus păstrării în concluziile Consiliului European a sintagmei privind deschiderea „accelerată” a negocierilor de aderare...

Granturi pentru promovarea exporturilor moldovenești

Asociațiile de business pot beneficia de granturi pentru promovarea exporturilor moldovenești. Sprijinul este oferit în cadrul celui de-al doilea apel de depunere a dosarelor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.