StiripesurseȘtirile zileiManevrele militare SUA-Coreea de Sud reprezintă o "provocare" pentru eforturile de...

Manevrele militare SUA-Coreea de Sud reprezintă o “provocare” pentru eforturile de pace în Peninsula Coreea (Phenian)

Publicat:

Coreea de Nord a denunţat joi manevrele militare comune în curs de desfăşurare între vecinul său din Sud şi Statele Unite, afirmând că, chiar şi la scară redusă, aceste exerciţii reprezintă o “provocare” pentru eforturile de pace în Peninsula Coreea, informează AFP, scrie Agerpres.

SUA şi Coreea de Sud au anunţat – duminică – că pun capăt exerciţiilor lor militare comune anuale de amploare, ‘Key Resolve’ şi ‘Foal Eagle’, care declanşează în mod regulat indignarea Coreei de Nord.

Citește și : Rusia acuză SUA că pregătesc opinia publică pentru a justifica reluarea testelor nucleare

Aceste exerciţii sunt înlocuite prin manevre mai limitate “pentru a menţine o pregătire militară solidă” a forţelor staţionate în Coreea de Sud, conform Ministerului sud-coreean al Apărării.

Washingtonul şi Seulul au anunţat în acelaşi timp desfăşurarea exerciţiilor militare “modificate” din 4 până în 12 martie, numite “Dong Maeng” sau “Alianţa”, prezentate ca fiind în esenţă defensive.


Această schimbare ar trebui să impulsioneze apropierea între cele două Corei, angajată în mod spectaculos în 2018, paralel cu deschiderea unui dialog fără precedent între preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un.

Dar potrivit agenţiei oficiale de presă nord-coreene KCNA, “activităţile de rău augur între armatele sud-coreeană şi americană constituie o încălcare nejustificată a declaraţiei comune între SUA şi RPDC (Republica Populară Democrată Coreeană, denumirea oficială a Coreei de Nord), precum şi a declaraţiilor între Nord şi Sud, prin care se angajează să pună capăt ostilităţilor şi să reducă tensiunile militare”.

Aceste critici survin la scurt timp după eşecul celui de-al doilea summit între preşedintele american şi liderul nord-coreean săptămâna trecută în Vietnam.

Citește și : Guvernul britanic confirmă că al doilea vot privind acordul Brexit negociat cu UE va avea loc marţi

Întâlnirea Trump-Kim a fost scurtată fără ca cei doi lideri să se pună de acord asupra unei declaraţii comune, contrar a ceea ce s-a întâmplat la primul lor summit în Singapore. Totuşi, amândoi şi-au exprimat dorinţa de a continua negocierile.

Donald Trump a avertizat miercuri că va fi “foarte dezamăgit” dacă se va confirma că Phenianul a început reconstruirea centrului pentru lansări de rachete, aşa cum susţin experţi americani pe baza unor imagini luate din satelit.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Șase motive pentru care summitul NATO a fost un succes pentru Ucraina

Summitul anual al NATO, desfășurat, de data aceasta, în perioada 7-8 iulie, la Ankara, a adus Ucrainei, în mare parte, vești pozitive. Majoritatea previziunilor formulate de...

Zelenski: China i-a interzis lui Putin să folosească arme nucleare în războiul din Ucraina

Președintele Volodimir Zelenski susţine că Beijingul a transmis Moscovei un avertisment ferm împotriva utilizării armelor nucleare în războiul din Ucraina, informație pe care spune...

O nouă parcare publică a fost amenajată pe strada Alba Iulia din Chișinău

Primăria Chișinău amenajează o parcare publică pe str. Alba Iulia, nr. 113, la intrarea în municipiul Chișinău, în urma numeroaselor solicitări venite din partea...

Alte cinci escrocherii telefonice raportate la Poliție

În ultimele 24 de ore, Poliția nu a înregistrat cazuri noi de fraudă telefonică. Cu toate acestea, alte cinci cazuri, comise anterior, au fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.