StiripesurseȘtirile zileiDirectorul de comunicare al Casei Albe a demisionat

Directorul de comunicare al Casei Albe a demisionat

Publicat:

Directorul de comunicare de la Casa Albă, Bill Shine, a decis să se retragă din funcția sa pentru a se elibera campaniei lui Donald Trump pentru următoarele alegeri prezidențiale, a informat purtătorul de cuvânt Sarah Sanders, relatează site-ul postului CNN, potrivit Mediafax.

Shine, un fost executiv al postului Fox News, s-a alăturat personalului de la Casa Albă în iulie 2018.

Citește și : Muzeul de Antichităţi şi Arte islamice din Algeria, vandalizat în cursul protestelor faţă de candidatura lui Bouteflika

Acesta i-a transmis joi președintelui american Donald Trump că demisionează, însă a fost observat la Casa Albp, vineri, înainte de vizita președintelui în Albama. Acesta se va alătura echipei de campanie pentru alegerile din 2020.

“Să îl servesc pe președintele Trump și această țară reprezintă cea mai satisfăcătoare experiență din viața mea. Să fiu o mică parte din tot ceea ce a făcut acest președinte pentru americani a fost o onoare. Aștept cu nerăbdare să lucrez pentru echipa de campanie a președintelui Trump și să petrec mai mult timp cu familia mea”, a declarat Shine.


O sursă apropiată de Casa Albă a declarat pentru CNN că Trump a pus la îndoială perspectiva lui Shine în mai mult rânduri în ultimele luni.

Citește și : Cel puţin 12 morţi în urma prăbuşirii unui avion în centrul Columbiei

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Radu Marian scapă de urmărirea penală în cazul Moldatsa: Procuratura Anticorupție respinge denunțul lui Galbur

Deputatul PAS Radu Marian scapă de urmărirea penală, după ce l-a recomandat pe Dumitru Vangheli, fostul director al întreprinderii Moldatsa acuzat că ar fi...

VIDEO Victoria Belous rămâne ministru de Finanţe: ‘Vom optimiza cheltuielile publice, dar fără a afecta necesitățile esențiale’

Ministrul desemnat al Finanțelor, Victoria Belous, spune că revenirea sa în Guvern nu are legătură cu imunitatea parlamentară, ci cu dorința de a-și valorifica...

Trei persoane au fost rănite într-un accident moto

Trei persoane, printre care și un copil de trei ani, au fost transportate la spital după ce o motocicletă s-a răsturnat în satul Mândâc,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.