StiripesurseSintezePreședintele Bouteflika se întoarce în Algeria duminică

Președintele Bouteflika se întoarce în Algeria duminică

Publicat:

Preşedintele Algeriei, Abdelaziz Bouteflika, este aşteptat să se întoarcă în ţară, duminică, a anunţat o sursă din anturajul său, potrivit Reuters. Informaţia a fost transmisă în contextul în care în această săptămână au avut loc mai multe manifestaţii prin care i-a fost cerută demisia, potrivit News.ro .

Avionul guvernamental care l-a transportat pe Bouteflika la Geneva pentru îngrijiri medicale luna trecută a părăsit spaţiul algerian aerian şi se îndreaptă către nordul continentului european, conform informaţiilor furnizate de radare.

Citește și : Venezuela: Guvernul preşedintelui Maduro denunţa SUA la ONU pentru pana uriaşă de curent

Săptămâna aceasta, mii de algerieni au luat parte la noi proteste în capitală şi alte oraşe, marţi, cerându-i preşedintelui Abdelaziz Bouteflika să îşi dea demisia şi respingând oferta sa de a nu-şi duce la capăt noul mandat dacă va câştiga alegerile din aprilie.

Însă tensiunile reprezintă cea mai mare provocare de până acum pentru preşedintele algerian şi pentru elita care conduce ţara care constă în partidul aflat la putere, oameni de afaceri, armata şi serviciile de securitate.


Zeci de mii de persoane au protestat în mai multe oraşe din Algeria, acestea fiind cele mai mari demonstraţii de la Primăvara Arabă din 2011, cerându-i lui Bouteflika, în vârstă de 82 de ani, să nu participe la alegerile de pe 18 aprilie. El şi-a depus oficial candidatura duminică.

Marţi, sute de studenţi au protestat în mai multe oraşe precum Constantine, Annaba şi Blida.

Muzeul naţional de Antichităţi şi Arte islamice din Alger, cel mai vechi din Algeria, a fost vandalizat, sâmbătă, obiecte au fost furate şi birourile incendiate, în timpul manifestaţiei contra celui de-al cincilea mandat al preşedintelui Abdelaziz Bouteflika.

Bouteflika, care se află la putere de 20 de ani, nu a vorbit în public de când a suferit un infarct în 2013.

Citește și : Un avion al Ethiopian Airlines cu 157 de persoane la bord s-a prăbușit la scurt timp după decolare

Tinerii algerieni doresc o nouă generaţie de lideri. Algerienii au tolerat în mare parte mandatele lui Bouteflika, el aducând pace şi stabilitate, chiar dacă cu preţul unei toleranţe scăzute faţă de orice fel de opoziţie.

Însă populaţia tânără a Algeriei, 70% având sub 30 de ani, doresc mai multe locuri de muncă, servicii mai bune şi eliminarea corupţiei.

Oponenţii lui Bouteflika au declarat că el nu mai este potrivit pentru a conduce ţara, făcând referire la starea sa de sănătate şi la lipsa unor reforme economice din partea sa pentru a gestiona rata mare a şomajului, care este de peste 25% printre persoanele de sub 30 de ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.