StiripesurseȘtirile zileiSUA: Curtea Supremă permite detenţia în orice moment a imigranţilor în...

SUA: Curtea Supremă permite detenţia în orice moment a imigranţilor în aşteptarea deportării

Publicat:

Curtea Supremă a Statelor Unite a susţinut marţi dreptul guvernului american de a închide oricând, pe durată nedeterminată, imigranţii în aşteptarea deportării, transmite Reuters. Detenţia este teoretic posibilă chiar şi după mai mulţi ani de la ispăşirea pedepselor cu închisoarea de către cei condamnaţi pentru infracţiuni grave, care urmează să fie deportaţi, potrivit Agerpres.

Conform deciziei Curţii, autorităţile federale pot reţine oriunde astfel de imigranţi şi îi pot închide pe termen nelimitat, în orice moment, nu doar imediat după eliberarea din închisoare.

Citește și : Incertitudine în jurul vizitei lui Emmanuel Macron în Polonia

Votul judecătorilor de la instanţa supremă americană a fost de 5 la 4 – conservatorii au susţinut poziţia administraţiei conduse de preşedintele Donald Trump, iar liberalii au fost împotrivă.

Decizia permite totuşi imigranţilor să conteste din motive constituţionale legea federală din 1996 aplicabilă în astfel de cazuri. Ei pot cere să li se respecte dreptul la judecată în caz că sunt închişi din nou la mult timp după eliberarea din penitenciare.


Citește și : FDS anunță arestarea mai mulţi jihadişti implicaţi în atacul de la Minbej din nordul Siriei

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Victoria Belous, din nou la conducerea Finanțelor

Victoria Belous, care a depus jurământul în calitate de ministră a Finanțelor în cadrul Guvernului condus de Vasile Tofan, a declarat că se întoarce...

Gaidarji îl invită pe Tofan în prima vizită oficială la Comrat: ‘Avem șansa unui nou început’

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl invită pe premierul Vasile Tofan să efectueze prima sa vizită oficială în autonomie. Într-un mesaj public,...

VIDEO Ședința plenară a Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședință plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi sunt incluse mai multe subiecte, printre care proiectul de ratificare a Contractului...

Mai multă protecție pentru jurnaliști și apărătorii drepturilor omului împotriva proceselor abuzive de tip SLAPP

Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și membrii organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de o mai mare protecție împotriva procedurilor judiciare abuzive,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.