StiripesurseSintezeIrak: Guvernatorul din Mosul, demis după un naufragiu soldat cu 100...

Irak: Guvernatorul din Mosul, demis după un naufragiu soldat cu 100 de morţi

Publicat:

Parlamentul irakian l-a demis duminică pe guvernatorul provinciei Ninive, unde un naufragiu s-a soldat cu 100 de morţi, în special femei şi copii, relatează AFP, scrie Agerpres.

Nawfel Akoub, guvernatorul provinciei Ninive (nord), precum şi cei doi adjuncţi ai săi, au fost demişi din funcţii după un vot organizat la cererea premierului Adel Abdel Mahdi.

Citește și : Uniunea Europeană nu va interzice echipamentele Huawei, ignorând apelurile Statelor Unite

Şeful guvernului l-a acuzat pe guvernator de “neglijenţă” şi “deficienţe clare” după ce 100 de persoane au decedat joi, ziua Anului Nou kurd şi Ziua Mamei, când feribotul în care se aflau s-a răsturnat în fluviul Tigru.

Potrivit autorităţilor locale, 63 de pasageri care se aflau pe feribotul ce se îndrepta spre un parc de agrement, sunt daţi dispăruţi.


Duminică, când doliul naţional de trei zile s-a încheiat, zeci de studenţi au participat la un marş al tăcerii, toţi îmbrăcaţi în negru.

Parlamentul a anunţat, de asemenea, că acordă titlul de “martiri” pentru victimele naufragiului, deschizând astfel dreptul la despăgubiri şi la sesizarea justiţiei în acest caz.

Citește și : Netanyahu afirmă că n-a câştigat niciun shekel de pe urma vânzării de submarine nemţeşti Egiptului

Cel puţin 100 de persoane, în majoritatea femei şi copii, şi-au pierdut viaţa joi într-un naufragiu pe fluviul Tigru, în plină aniversare a Anului Nou kurd şi a Zilei Mamei, fiind cel mai grav accident înregistrat în Irak în ultimii ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.