StiripesurseSintezeDouăzeci şi una de persoane spitalizate cu probleme respiratorii în Siria,...

Douăzeci şi una de persoane spitalizate cu probleme respiratorii în Siria, în urma bombardării unui sat din provincia Hama

Publicat:

Douăzeci şi una de persoane au fost spitalizate din cauza unor probleme respiratorii, cauzate de un gaz toxic, în urma bombardării unui sat din provincia Hama de către rebeli sirieni, potrivit agenţiei oficiale siriene Sana, care citează personal medical, relatează Reuters, scrie News.ro .

Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR) a anunţat, la rândul său, 21 de spitalizări din cauza sufocării, însă subliniază că nu se ştie dacă sunt cauzate de un gaz, fum sau praf ridicat de tiruri.

Citește și : Uniunea Europeană nu va interzice echipamentele Huawei, ignorând apelurile Statelor Unite

Potrivit directorului spitalului naţional Saqilbia, citat de Sana, bombardamentul a avut loc la Al-Rasif.

Sana a difuzat fotografii în care apar pacienţi cu măşti respiratorii.


Satul se află la marginea ultimei mari enclave rebele din nord-vestul ţării, unde armata şi-a intensificat bombardamentele în ultimele săptămâni, în pofida unui acord de încetare a focului încheiat în septembrie de Rusia şi Turcia.

Cel puţin 15 persoane – inclusiv patru copii – au fost ucise vineri şi sâmbătă într-o zonă rebelă din sector, potrivit SOHR.

Citește și : Ambasada României din Israel va fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim (Dăncilă)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.