StiripesurseSintezeInagurarea Muzeului Naţional din Qatar care a costat 434 milioane de...

Inagurarea Muzeului Naţional din Qatar care a costat 434 milioane de dolari

Publicat:

Muzeul Naţional din Qatar, inaugurat miercuri seară la Doha, va fi deschis “tuturor”, a declarat preşedinta muzeului, asigurând că blocada impusă ţării de Arabia Saudită şi de aliaţii săi nu a împedicat proiectul să fie dus la bun sfârşit, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Muzeul, al cărui cost este estimat la 434 de milioane de dolari, trebuia iniţial să fie inaugurat în 2016, cu un an înainte ca foştii aliaţi ai Qatarului, în special Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Bahreinul, să impună o blocadă economică şi diplomatică.

Citește și : Theresa May și-a anunțat DEMISIA – LIVE VIDEO

Preşedinta muzeului şi sora influentului emir al Qatarului, Al Mayassa Al-Thani, a declarat AFP că “blocada nu a avut niciun efect” asupra datei de inaugurare.

“Toată lumea este binevenită la acest muzeu şi vom fi deschişi restului lumii (…) suntem mândri de această reuşită”, a spus preşedinta în cursul vizitării acestei clădiri, concepută în forma unui trandafir al deşertului, de arhitectul francez Jean Nouvel.


Clădirea cu o suprafaţă de 52.000 de m2 a fost inaugurată în cadrul unei ceremonii la care au asistat şeicul qatarez Tamim ben Hamad Al-Thani, omologul său kuweitian, şeicul Sabah al-Ahmad al-Jaber al-Sabah, alături de premierul francez, Edouard Philippe.

Arhitectul francez, care a conceput şi muzeul Luvru Abu Dhabi din Emirate, a recunoscut că trandafirul său este “un proiect ambiţios”. Într-un interviu acordat ziarului Journal du Dimanche, Jean Nouvel şi-a apărat decizia de a lucra pentru regimuri nedemocratice, subliniind că lucrează pentru “secole şi secole, pentru popoare şi nu pentru o persoană aflată la putere”.

Citește și : Tânăr palestinian, ucis de trupele israeliene în urma unor confruntări în Cisiordania

Menit să celebreze trecutul beduin al ţării şi prezentul său marcat profund de resurse de energie, Muzeul Naţional ilustrează bogăţia imensă, ambiţia fără margini şi voinţa emiratului de a se demarca în ochii comunităţii internaţionale de vecinii săi, în pofida izolării sale, notează responsabilii ţării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.