StiripesurseȘtirile zileiSUA: Rusoaica Maria Butina, acuzată de spionaj, va fi condamnată la...

SUA: Rusoaica Maria Butina, acuzată de spionaj, va fi condamnată la 26 aprilie

Publicat:

Rusoaica Maria Butina, care a recunoscut că a lucrat ca agent rus în SUA, urmează să fie condamnată la 26 aprilie, a anunţat joi la Washington judecătoarea Tanya Chutkan, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Butina, în vârstă de 30 de ani, care a fost reţinută în iulie 2018 şi de atunci se află în arest, nu a făcut nicio declaraţie când a compărut joi în faţa tribunalului din capitala americană.

Citește și : Erdogan: „Eu conduc economia Turciei”

În decembrie, ea a recunoscut că a conspirat cu un oficial rus şi doi americani, din 2015 până în momentul arestării, pentru a se infiltra în Asociaţia naţională a armelor de foc NRA şi a crea canale neoficiale de comunicare, în încercarea de a determina o politică mai prietenoasă a Washingtonului faţă de Moscova. NRA are legături strânse cu conservatorii americani şi cu politicieni republicani, inclusiv cu preşedintele Donald Trump, menţionează Reuters.

Ulterior, Rusia a acuzat SUA că au forţat-o pe tânără să facă mărturisiri false.


Documentele prezentate tribunalului au indicat implicarea mai multor persoane în activităţile Mariei Butina, inclusiv a militantului conservator Paul Erickson, care avea strânse legături cu republicanii şi o legătură “romantică” cu rusoaica. Conform documentelor, acesta ar fi sfătuit-o, între altele, cu ce politicieni americani să se întâlnească.

Erickson a fost de altfel inculpat de procuratura federală din statul american South Dakota pentru fraudă şi spălare de bani, fără legătură cu cazul împotriva Mariei Butina. Actele de inculpare care-l vizează pe Erickson par însă să se refere la ea, evocând o plată în valoare de 8000 de dolari către o anume “M.B.”, în iunie 2015, una de 1000 de dolari tot către “M.B.” în martie 2017, precum şi una de peste 20.000 de dolari către Universitatea Americană – unde a studiat Butina -, datată iunie 2017.

Citește și : Kremlin: Trump, care a somat Rusia „să plece” din Venezuela, ar trebui să se preocupe de treburile sale

Aleksandr Torşin, fost viceguvernator al Băncii Centrale a Rusiei, a fost identificat drept oficialul rus implicat în cazul Butina.

Acuzaţiile împotriva rusoaicei nu au făcut parte din ancheta procurorului special Robert Mueller, recent finalizată, cu privire la presupusa implicare a Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.