StiripesurseȘtirile zileiInundaţiile au făcut 17 victime în nordul Afganistanului

Inundaţiile au făcut 17 victime în nordul Afganistanului

Publicat:

Ploile torenţiale au provocat inundaţii soldate cu 17 morţi în provinciile Faryab (nord) şi Herat (vest) din Afganistan, au anunţat sâmbătă autorităţile afgane, transmite DPA, potrivit Agerpres.

Corpurile a zece persoane au fost găsite în diferite părţi ale provinciei Faryab, iar alte două persoane sunt date dispărute în această zonă din nordul Afganistanului.

Citește și : The Telegraph: Theresa May ar trebui să se retragă de dragul Brexit-ului

Inundaţiile au provocat şi importante pagube financiare, suprafeţe importante de teren fiind acoperite de apele care au distrus şi mai multe locuinţe şi magazine. Peste 2000 de animale domestice au murit.

Locuitorii din zonă au nevoie urgentă de ajutoare umanitare.


În provincia Herat, cel puţin şapte persoane au murit din cauza inundaţiilor care au afectat aproape toate districtele provinciei. În ajutorul oamenilor au intervenit efective militare şi civile.

Citește și : Zi decisivă pentru Slovacia: A început votul pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

Inundaţiile au afectat peste 122.000 de persoane din 14 provincii afgane în cursul lunii martie, conform Biroului ONU pentru Coordonarea Asistenţei Umanitare (OCHA).

Ploile torenţiale şi inundaţiile pe care le provoacă ucid zeci de oameni şi distrug sute de locuinţe în fiecare an în Afganistan, mai notează DPA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Zuckerberg investește 500 de milioane de dolari în AI pentru a accelera tratamentul oamenilor

Un nou proiect lansat de fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, și soția sa, Priscilla Chan, își propune să schimbe radical modul în care sunt înțelese...

Focar de hantavirus pe o navă de croazieră din Atlantic. Cum se transmite infecția

Trei persoane au decedat în urma unui focar suspect de hantavirus pe o navă de croazieră care naviga în Oceanul Atlantic, potrivit Organizației Mondiale...

România era în a doua jumătate a anului 2025 una dintre țările UE cu cele mai scăzute preţuri la gaze

În semestrul doi din 2025, preţul mediu la gaze pentru consumatorii casnici din UE a continuat să arate fluctuaţiile sezoniere între semestre care erau...

OPEC, născută dintr-o voință de suveranitate, se destramă astăzi în numele aceleiași suveranități

Plecarea Emiratelor Arabe Unite din cartelul exportatorilor de petrol dezvăluie epuizarea unei logici colective, în fața unor state din ce în ce mai dornice...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.