StiripesurseȘtirile zileiSiria. Coaliţia susţinută de americani neagă bombardamentele mortale din Deir Ezzor

Siria. Coaliţia susţinută de americani neagă bombardamentele mortale din Deir Ezzor

Publicat:

Coaliţia internaţională antijihadistă condusă de Washington a dezminţit marţi că a efectuat raiduri aeriene mortale cu o zi înainte asupra oraşului sirian Deir Ezzor, controlat în cea mai mare parte de regim, dar unde gruparea Stat Islamic (SI) este de asemenea prezentă, informează AFP, potrivit agerpres.

Luni seară, loviturile aeriene au vizat un cartier deţinut de regimul lui Bashar al-Assad la Deir Ezzor, în estul Siriei. Aceste lovituri “neidentificate” au ucis 22 de civili şi s-ar putea să fi greşit ţinta, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Dar un responsabil local al regimului sirian şi televiziunea de stat au acuzat coaliţia internaţională condusă de Statele Unite că a efectuat raidurile. Aceste surse au anunţat un bilanţ de 14 morţi şi 30 de răniţi.

Citeşte şi: Bombardamente puternice în Nord-Estul Siriei. 22 de morţi într-un raid aerian la Deir ez-Zor (OSDO)

“Afirmaţiile potrivit cărora o lovitură a coaliţiei ar fi ucis 14 civili (…) la Deir Ezzor nu sunt adevărate”, a declarat purtătorul de cuvânt al coaliţiei internaţionale, colonelul Ryan Dillon.


“Forţele proregim susţinute de Rusia desfăşoară operaţiuni în oraşul Deir Ezzor şi coaliţia nu sprijină în niciun fel operaţiunile proregim”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Forţele regimului sirian conduc o ofensivă pentru recucerirea întregii capitale provinciale în Deir Ezzor. Cea mai mare parte a oraşului este sub controlul regimului, dar aproximativ 8% rămâne în mâinile SI, reprezentând câteva cartiere, potrivit OSDO.

Citeşte şi: Cei mai mari idioţi ai secolului! Aşa au fost numiţi patru tineri australieni care au înotat în apele crocodililor

Provincia Deir Ezzor, bogată în petrol şi situată la graniţa cu Irakul, este în prezent teatrul a două ofensive separate vizând recucerirea teritoriilor controlate de jihadişti.

Una este condusă de forţele regimului, sprijinite de aviaţia rusă, iar cealaltă de combatanţi kurzi şi arabi din Forţele Democratice Siriene (SDF), sprijinite de coaliţia internaţională.

O “linie” a fost stabilită pentru a evita incidentele între diferiţii actori implicaţi în Deir Ezzor, potrivit coaliţiei internaţionale, dar în ultimele luni s-au înregistrat câteva. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Nicuşor Dan vorbeşte despre întâlnirile lui Ion Ceban cu primarii din România

Preşedintele României, Nicuşor Dan, afirmă că eventuale discuţii ale unor reprezentanţi ai administraţiei din România cu primarul Chişinăului, Ion Ceban, adversar al preşedintelui Maia...

Guvernul pregăteşte accize pentru băuturi carbogazoase, produse pirotehnice și vape-uri

Ministerul Finanțelor a lansat consultările publice asupra proiectului politicii fiscale pentru anul 2027. Pe lângă majorarea accizelor la alcool, tutun și produse petroliere, autoritățile...

Valurile de caniculă sunt mai periculoase atunci când durează mai mult timp?

Efectele nocive ale căldurii excesive asupra organismului, precum insolaţia sau problemele cardiovasculare, sunt binecunoscute. Însă, în ce măsură acestea se acumulează în cazul unei...

Începând de mâine, fumatul este interzis în mai multe spaţii publice

Republica Moldova înăsprește legislația privind fumatul și utilizarea produselor cu nicotină, începând cu 24 iunie. Printre măsurile anunțate se numără extinderea listei spațiilor în care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.