StiripesurseSintezeAutoritățile palestiniene reacționează după ce Brazilia a înființat o reprezentanță comercială...

Autoritățile palestiniene reacționează după ce Brazilia a înființat o reprezentanță comercială la Ierusalim

Publicat:

Autoritățile palestiniene iau în calcul rechemarea ambasadorului din Brazilia după ce statul sud-american a anunțat înființarea unei reprezentanțe comerciale la Ierusalim, potrivit Reuters, scrie Mediafax.

Anunțul privind deschiderea reprezentanței a fost făcut duminică, iar o zi mai târziu, președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a avut o întâlnire cu premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, la Ierusalim.

Citește și : Jens Stoltenberg cere Germaniei să respecte angajamentul privind contribuţia bugetară alocată NATO

Cei doi au vizitat, printre altele, Zidul Plângerii. Aceasta este prima vizită pe care un șef de stat o face la Zidul Plângerii împreună cu un premier israelian, potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului israelian de Externe. Zidul, unul dintre cele mai importante locuri sfinte pentru evrei, se află în Ierusalimul de Est, zonă ocupată de Israel în 1967. Anexarea Ierusalimului de Est nu a fost niciodată recunoscută de comunitatea internațională, iar astfel de vizite pot fi interpretate ca o aprobare tacită a suveranității Israelului în zonă.

Jair Bolsonaro și-a exprimat de-a lungul timpului sprijinul pentru Israel și și-a luat angajamentul de a muta ambasada Braziliei de la Tel Aviv la Ierusalim, însă înalți oficiali brazilieni au decis să evite această mișcare pentru a nu afecta relațiile cu statele arabe și pentru a nu pune în pericol exporturile braziliene către aceste state.


Ibrahim Alzeban, ambasadorul palestinian la Brasilia, a declarat că ar putea fi rechemat, însă o decizie clară în acest sens nu a fost încă luată. „Din ce am aflat, va depinde de modul în care vizita (lui Bolsonaro, n.r.) va decurge. Ne-ar fi plăcut ca subiectul privind Ierusalimul să nu fi fost atins”, a declarat el. Alzeban a mai adăugat că autoritățile palestiniene sunt nemulțumite și de faptul că Bolsonaro nu a luat în considerare și o vizită în Palestina.

Citește și : Judecătorul grec Linos-Alexandre Sicilianos, ales preşedinte al CEDO

Benjamin Netanyahu a declarat că speră ca inaugurarea reprezentanței comerciale să fie un pas în direcția mutării ambasadei la Ierusalim.

Purtătorul de cuvânt al Președinției braziliene, Otavio Rego Barros, a declarat că reprezentanța comercială de la Ierusalim nu va fi o misiune diplomatică. „Aceasta nu reprezintă o recunoaștere a Ierusalimului drept capitală. Președintele continuă să evalueze această posibilitate (a mutării ambasadei la Ierusalim, n.r.), dar nu s-a luat o decizie în acest moment”, a adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.