StiripesurseȘtirile zileiContestat în stradă şi părăsit de armată, Abdelaziz Bouteflika A DEMISIONAT!

Contestat în stradă şi părăsit de armată, Abdelaziz Bouteflika A DEMISIONAT!

Publicat:

La putere de peste două decenii în Algeria, Abdelaziz Bouteflika, 82 de ani, ţinta unei contestaţii populare inedite de peste o lună şi părăsit de armată, a demisionat marţi seară, au anunţat media oficiale, relatează AFP, potrivit agerpres.

Abdelaziz Bouteflika, foarte slăbit după un accident vascular cerebral în 2013, dar care în februarie încă intenţiona să candideze pentru al cincilea mandat, “a înştiinţat oficial Consiliul Constituţional despre încetarea mandatului său de preşedinte al republicii” cu începere “de astăzi”, marţi, a informat în cursul serii televiziunea naţională.

Citește și : Theresa May propune, din nou, amânarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană

Agenţia oficială de presă APS a transmis la rândul său că preşedintele ţării “i-a notificat oficial preşedintelui Consiliului Constituţional decizia sa de a-şi înceta mandatul”.

Potrivit Constituţiei, preşedintele Consiliului Naţiunii(Camera superioară), Abdelkader Bensalah, 77 de ani, va asigura interimatul pentru o perioadă de maxim 90 de zile în cursul căreia trebuie organizate alegeri prezidenţiale.


Un concert de claxoane a izbucnit la Alger la anunţul demisiei lui Abdelaziz Bouteflika, iar locuitorii s-au strâns în centrul capitalei, locul protestelor din ultimele săptămâni, potrivit corespondenţilor AFP.

Confruntată cu manifestaţii masive de la 22 februarie, preşedinţia ţării a anunţat luni într-un comunicat că Abdelaziz Bouteflika va demisiona înainte de expirarea mandatului său, pe 28 aprilie, după ce va lua mai întâi ”măsuri pentru a asigura continuitatea funcţionării instituţiilor statului în perioada de tranziţie”.

Marţi, la finalul unei reuniuni a celor mai înalţi responsabili ai armatei, şeful de stat-major al acesteia, generalul Ahmed Gaid Salah, a afirmat însă că acest comunicat nu emană de la şeful statului, ci “de la entităţi neconstituţionale şi neabilitate”.

Citeşte şi: Preşedintele autoproclamat al Venezuelei, Juan Guaido, se teme că va fi arestat: „Ei pot încerca să mă răpească”

“În acest context deosebit, confirmăm că orice decizie luată în afara cadrului constituţional este considerată ca nulă şi neavenită”, a continuat generalul Salah, lăsând să se înţeleagă că armata ar putea să nu se mai supună ordinelor venind de la preşedinţie.

De peste o lună, manifestanţii au cerut plecarea lui Abdelaziz Bouteflika, dar şi a anturajului acestuia şi, mai larg, a “sistemului” aflat la putere. În pofida demisiei preşedintelui ţării, manifestaţiile ar putea continua, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trafic intens la punctul de trecere Giurgiulești-Galați. Călătorii sunt îndemnați să aleagă rute alternative

Traficul de călători și mijloace de transport este intens, duminică, la punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați, pe sensul de ieșire din Republica Moldova,...

Donald Trump împlinește 80 de ani! Fapte puțin cunoscute din biografia sa

Astăzi, Donald Trump împlinește 80 de ani — politician, om de afaceri, vedetă de televiziune și unul dintre cei mai controversați președinți ai Statelor...

Proiectul tichetelor sportive a fost lăsat de izbelişte

Introducerea tichetelor sportive pentru angajați, aprobată conceptual încă în 2023, rămâne blocată, deși reprezentanții mediului de afaceri susțin că măsura ar contribui la îmbunătățirea...

PAS îşi alege noua conducere

Congresul Partidului Acțiune și Solidaritate are loc, astăzi, 14 iunie, la 10 ani de la constituirea acestuia, în cadrul căruia urmează a fi aleasă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.