StiripesurseȘtirile zileiCongresul american adoptă o rezoluţie care îi cere lui Trump stoparea...

Congresul american adoptă o rezoluţie care îi cere lui Trump stoparea oricărui angajament militar în Yemen

Publicat:

Camera Reprezentanţilor a Congresului american a adoptat joi o rezoluţie prin care cere încetarea sprijinului SUA pentru coaliţia militară condusă de Arabia Saudită în Yemen, respingând politica preşedintelui Donald Trump faţă de Riad, transmit Reuters, dpa şi AFP, potrivit Agerpres.

Rezoluţia, care a trecut deja de Senat, controlat de republicani, a fost adoptată de Camera Reprezentanţilor, cu majoritate democrată, cu 247 de voturi pentru şi 175 împotrivă.

Citește și : Administrația Maduro nu exclude sosirea altor militari ruşi în Venezuela

Adoptarea rezoluţiei, care limitează puterile prezidenţiale în materie de angajare a forţelor SUA în conflicte din străinătate, marchează o premieră istorică, umilitoare pentru preşedinte dată fiind majoritatea de care dispun republicanii în Senat.

Textul îi cere preşedintelui să retragă în termen de 30 de zile întreg personalul militar american din ostilităţi având legătură cu Yemenul, cu excepţia acţiunilor îndreptate împotriva Al-Qaida.


Votul de joi trimite rezoluţia la Casa Albă, care a anunţat luna trecută că preşedintele Trump i se va opune prin veto.

Este puţin probabil ca în Congres să se întrunească ulterior majoritatea de două treimi necesară pentru a răsturna vetoul preşedintelui.

Citește și : Timmermans: UE nu poate continua să acorde amânări de câteva săptămâni pentru Brexit

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.