StiripesurseȘtirile zileiSUA cer ONU anularea acreditării ambasadorului venezuelean trimis de regimul Maduro

SUA cer ONU anularea acreditării ambasadorului venezuelean trimis de regimul Maduro

Publicat:

Vicepreşedintele american Mike Pence a cerut miercuri Organizaţiei Naţiunilor Unite să anuleze acreditarea ambasadorului venezuelean şi să îl înlocuiască cu un reprezentant al preşedintelui autoproclamat al Venezuelei, Juan Guaido, transmite DPA, potrivit Agerpres.

Liderul parlamentului venezuelean, Juan Guaido, care s-a declarat în ianuarie şef interimar al statului, este susţinut de peste 50 de ţări în confruntarea cu preşedintele Nicolas Maduro, reales anul trecut în urma unor alegeri contestate de opoziţie.

Citește și : Theresa May: Avem drept obiectiv obţinerea unui acord de retragere din UE într-o manieră ordonată şi fără probleme

Naţiunile lumii s-au pronunţat cu “voce clară” şi “este timpul ca ONU să vorbească”, a declarat Pence în Consiliul de Securitate al organizaţiei internaţionale. El a adăugat că SUA pregătesc o rezoluţie care cere membrilor Organizaţiei Naţiunilor Unite să îl recunoască pe Guaido drept conducător legitim al Venezuelei.

Adresându-se reprezentantului actual al Venezuelei în Consiliu, Pence a spus: “Cu tot respectul, domnule ambasador, nu ar trebui să vă aflaţi aici. Ar trebui să vă întoarceţi în Venezuela şi să-i spuneţi lui Nicolas Maduro că i-a expirat timpul şi e vremea să plece”.


Vicepreşedintele Statelor Unite a afirmat că ţara sa va continua să facă presiuni economice şi diplomatice asupra regimului de la Caracas pentru a obţine o tranziţie paşnică, dar a avertizat că “toate opţiunile sunt deschise”.

Citește și : Copiii jurnalistului saudit Khashoggi neagă orice discuţie cu Riadul cu privire la un aranjament

Citeşte şi:  FOAMETE! Coreea de Nord a înregistrat cea mai slabă recoltă din ultimul deceniu

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Anchetă penală în cazul accidentului cu elicopterul SMURD din 2016 în Moldova

La zece ani de la tragedia aviatică produsă în Republica Moldova, cazul elicopterului SMURD prăbușit în 2016 este din nou în atenția autorităților din...

Maia Sandu a discutat despre aderarea la UE cu un grup de europarlamentari

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit astăzi la Președinție un grup de europarlamentari din Cipru, Franța, Germania, Lituania, Malta și România, alături de...

Cinci companii ucrainene pot exporta carne de pasăre în Moldova

Până în prezent, cinci companii din Ucraina au primit autorizarea de a exporta carne de pasăre în Republica Moldova.Citește și: Incendiu la hipodromul din...

Dulgher nu intră în cursa pentru primăria Orhei

Adrian Dulgher rămâne în afara cursei pentru funcția de primar al municipiului Orhei.Citește și: O nouă amânare în dosarul „Kuliok”Comisia Electorală Centrală (CEC) a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.