StiripesurseȘtirile zileiProtestele continuă în Sudan după căderea preşedintelui al-Bashir, armata intenţionează să...

Protestele continuă în Sudan după căderea preşedintelui al-Bashir, armata intenţionează să preia puterea

Publicat:

Protestele au continuat joi în Sudan, după căderea preşedintelui Omar al-Bashir, forţat de armată să demisioneze, a relatat agenţiei Reuters un martor ocular, potrivit Agerpres.

Armata a anunţat că un consiliu de tranziţie, condus de militari, va prelua puterea.

Citește și : La est de Londra, susţinătorii Brexitului îşi exprimă frustrarea şi exasperarea faţă de o nouă amânare

Ministrul apărării, Awad Mohamed Ahmed Ibn Auf, a apărut la televiziunea de stat aşezat pe un tron cu tapiţerie aurie şi a declarat că armata va conduce ţara timp de doi ani, după care se vor organiza alegeri prezidenţiale. El a decretat starea de urgenţă, un armistiţiu la scară naţională, suspendarea Constituţiei şi o interdicţie de circulaţie care se va aplica zilnic între orele locale 22.00 şi 4.00 (20.00 – 2.00 GMT), în întreaga ţară, timp de o lună.

Mii de sudanezi au rămas în centrul capitalei Khartoum, după ce ministrul a confirmat că al-Bashir, care a condus autocratic ţara timp de trei decenii, a fost arestat. La început, ei au aclamat căderea de la putere a dictatorului în vârstă de 75 de ani, dar ulterior starea de spirit s-a schimbat şi mulţimea înfuriată a început să scandeze: “Mai cazi o dată!” – adaptare a sloganului “Cazi, asta e tot!”, auzit în timpul manifestaţiilor anterioare.


Citește și : Julian Assange, inculpat în SUA pentru piraterie informatică

Asociaţia Profesioniştilor Sudanezi – principala organizatoare a protestelor începute sâmbătă, care au culminat cu căderea lui al-Bashir – a respins planurile ministrului şi a făcut apel la manifestanţi să rămână în faţa Ministerului Apărării, a declarat o sursă din cadrul asociaţiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cetățenii din Mauritius și Seychelles pot intra FĂRĂ viză în R. Moldova

Cetățenii din Mauritius și Seychelles pot intra, ieși și tranzita teritoriul Republicii Moldova fără viză. Acestea sunt singurele două state africane incluse de Ministerul...

Patru formațiuni politice afiliate fostului Partid „Șor” au fost dizolvate de instanță

Curtea de Apel Centru a dispus dizolvarea partidelor „Șansă”, „Renaștere”, „Victorie” și Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei. Instanța a constatat că...

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.