StiripesurseȘtirile zileiNouă morţi şi doi dispăruţi în sudul Chinei după o ploaie...

Nouă morţi şi doi dispăruţi în sudul Chinei după o ploaie torenţială

Publicat:

Nouă persoane au murit şi alte două sunt date dispărute în urma inundaţiilor produse în noaptea de joi spre vineri în oraşul Shenzhen din sudul Chinei după o ploaie torenţială, conform bilanţului anunţat de autorităţile locale, citat de agenţia Xinhua, scrie Agerpres.

Cantităţile însemnate de ploaie care au căzut joi, începând cu ora locală 21:00, au provocat inundaţii în Shenzhen unde mai mulţi muncitori care desfăşurau lucrări de dragare în diferite zone din districtele Luohu şi Futian au fost luaţi de ape.

Citește și : Manifestații împotriva unei conferinţe a lesbienelor la Kiev

Cantitatea medie de precipitaţii înregistrată joi într-un interval de trei ore a atins 65 de milimetri în districtul Luohu, potrivit datelor Biroului de Meteorologie din Shenzhen.

Pe o secţiune a unui canal, nivelul apei a urcat într-un interval foarte scurt de timp de la un metru la patru metri, mai mulţi muncitori fiind luaţi de torenţi, a declarat Fan Defan, din cadrul conducerii districtului Luohu.


Citește și : Judecătorii CPI au respins cererea pentru declanşarea unei anchete asupra conflictului din Afganistan

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

Ministerul Justiției avertizează asupra unei noi tentative de fraudă

Ministerul Justiției avertizează cetățenii cu privire la o nouă tentativă de fraudă, în care denumirea instituției și identitatea conducerii sunt folosite în mod abuziv...

Tofan ‘taie-n carne vie’: Ministerele trebuie să propună rapid reduceri de cheltuieli

Premierul Vasile Tofan a cerut ministerelor și agențiilor din subordine să prezinte, până la 22 septembrie, propuneri pentru optimizarea aparatului de stat. Solicitarea a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.