StiripesurseSintezeIsrael: Netanyahu şi-a asigurat sprijinul majorităţii pentru formarea viitorului guvern

Israel: Netanyahu şi-a asigurat sprijinul majorităţii pentru formarea viitorului guvern

Publicat:

Majoritatea membrilor aleşi ai viitorului parlament israelian şi-au exprimat în ultimele două zile sprijinul faţă de prim-ministrul în exerciţiu Benjamin Netanyahu pentru a-şi continua activitatea şi forma următorul guvern, relatează marţi DPA, potrivit Agerpres.

Şaizeci şi cinci dintre cei 120 de membri aleşi ai următorului parlament l-au recomandat pe Netanyahu ca premier în consultările lor cu preşedintele Reuven Rivlin luni şi marţi.

Citește și : Parlamentul European a adoptat regulile de protecție a avertizorilor de integritate

Acest lucru îi va permite lui Netanyahu să formeze o coaliţie de cel puţin 61 de locuri, un minimum necesar.

Se aşteaptă ca Rivlin să anunţe miercuri că îl însărcinează pe Netanyahu să formeze cel de-al 21-lea guvern al ţării.


Netanyahu va avea atunci 28 de zile pentru a finaliza sarcina şi ar putea primi o prelungire de până la 14 zile suplimentare.

Principala provocare cu care se aşteaptă să se confrunte Netanyahu este insistenţa liderului partidului Yisrael Beitenu, Avigdor Liberman, asupra legislaţiei care ar obliga evreii ultrareligioşi să fie înrolaţi în armată.

Mulţi studenţi de seminar ultrareligioşi evită să servească în armată, care este obligatorie, deoarece li se permite să-şi amâne în mod repetat serviciul militar.

Shas şi Iudaismul Unit de Tora, două partide evreieşti ultrareligioase, se opun virulent unei astfel de legislaţii. Partidul Yisrael Beitenu este aşteptat să aibă cinci locuri în parlament, suficiente pentru a-l împiedica pe Netanyahu să formeze o coaliţie fără această formaţiune.

Disputa în legătură cu serviciul militar a continuat ani de zile între partidele seculare şi religioase.

Dacă Netanyahu formează următoarea coaliţie, el va începe un al cincilea mandat. În iulie, el va deveni astfel cel mai longeviv prim-ministru în funcţie al ţării, depăşindu-l pe David Ben Gurion, părintele fondator al Israelului.

Citește și : Un arhitect celebru spune că reconstrucția catedralei Notre-Dame ar putea dura zeci de ani

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.