StiripesurseȘtirile zileiFelicitări din partea lui Kim Jong-Un către liderul chinez Xi Jinping,...

Felicitări din partea lui Kim Jong-Un către liderul chinez Xi Jinping, reales în fruntea Partidului Comunist din China: `Sincere felicitări și realizări mărețe!`

Publicat:

Liderul nord-coreean Kim Jong-Un i-a urat “realizări măreţe” lui Xi Jinping după realegerea sa în fruntea Partidului Comunist Chinez (PCC), într-un mesaj de felicitare plin de reţinere, notează France Presse. 

Textul de patru fraze, adresat miercuri, dar publicat joi de agenţia oficială de presă KCNA, “exprimă convingerea că relaţiile dintre cele două partide şi cele două ţări se vor dezvolta în interesul oamenilor din ambele state”.

Kim a trimis de asemenea “sincere felicitări” preşedintelui chinez, într-un mesaj a cărui reţinere contrastează cu entuziasmul manifestat de el în 2012 când Xi Jinping a obţinut primul său mandat.

China este de mult timp ‘binefăcătorul’ economic şi aliatul Coreei de Nord, pe care a salvat-o de la înfrângere în timpul Războiului din Coreea (1950-1953).

Dar relaţiile bilaterale în ultimele luni nu mai sunt la fel din cauza programelor nuclear şi balistic nord-coreene, care au determinat Beijingul să accepte impunerea de sancţiuni mai severe la ONU.


În 2012, Kim a adresat “felicitări călduroase”, declarând că cele două naţiuni sunt “legate de aceiaşi munţi şi râuri” şi salutând “bogăţia comună” a prieteniei lor istorice.

În timpul războiului din Coreea, Mao Zedong a trimis sute de mii de “voluntari” pentru a lupta împotriva forţelor Naţiunilor Unite conduse de Statele Unite.

China este de mult timp acuzată de neaplicarea sancţiunilor ONU impuse Coreei de Nord, chiar şi atunci când le-a votat.

Beijingul doreşte să aducă Phenianul la masa negocierilor, pentru a-i limita ambiţiile nucleare, dar arată tot mai multe semne de iritare faţă de vecinul său imprevizibil.

După mai multe lansări de rachete şi al şaselea test nuclear nord-coreean, Beijingul a sprijinit noile sancţiuni ale ONU care interzic exporturile nord-coreene de cărbune sau minereu de fier şi reduc aprovizionările cu petrol.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

21 de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, 21 de cetățeni străini au primit refuz de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, informează Poliția de Frontieră. În punctele de...

Vasile Tofan merge în Parlament pentru a cere votul de încredere

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, va solicita astăzi votul de încredere al Parlamentului pentru cabinetul de miniștri și programul de guvernare. Ședința plenară în care...

Marile branduri din UE nu mai au voie să arunce hainele nevândute

În Uniunea Europeană a intrat în vigoare o nouă regulă care interzice marilor companii să distrugă hainele, încălțămintea și accesoriile rămase nevândute. Măsura face...

Avertisment de la MAE: Evitaţi călătoriile neesențiale în Orientul Mijlociu

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite orice călătorie neesențială în Orientul Mijlociu, în contextul situației de securitate din regiune. Instituția îndeamnă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.