StiripesurseȘtirile zileiGuvernul afgan şi talibanii se acuză reciproc pentru amânarea întâlnirii de...

Guvernul afgan şi talibanii se acuză reciproc pentru amânarea întâlnirii de la Doha

Publicat:

Ambele părţi s-au acuzat reciproc vineri pentru amânarea unei întâlniri interafgane care ar fi trebuit să-i aducă la masa negocierilor pe talibani şi o delegaţie a guvernului afgan, relatează DPA, potrivit Agerpres.

Într-un comunicat, talibanii au acuzat guvernul afgan că doreşte să transforme reuniunea în negocieri cu ei, deşi nu acesta a fost scopul întâlnirii.

Citește și : Șoferii europeni sunt prea siguri pe ei, reticenți la critici și agresivi

Deşi talibanii vorbesc din vara trecută despre o soluţie politică cu Statele Unite, militanţii au refuzat până acum să discute cu guvernul de la Kabul, numindu-l o marionetă a Occidentului.

Cu toate acestea, săptămâna trecută ei au acceptat în mod indirect oficiali guvernamentali ca parte a delegaţiei reuniunii de la Doha, declarând însă că îi vor considera cetăţeni privaţi.


Militanţii au acuzat vineri guvernul afgan că a anulat conferinţa, spunând că prin includerea unui mare număr de funcţionari oficiali şi figuri proguvernamentale s-a dorit sabotarea întâlnirii.

Guvernul afgan a declarat într-un comunicat că a fost surprins de o nouă listă transmisă miercuri noapte din Qatar, în care nu a fost inclusă participarea afgană. “Dacă altcineva alege cine face parte sau nu din delegaţia afgană, aşa ceva nu este acceptabil”, potrivit guvenului.

Citește și : ÎNGRIJORĂTOR! Stare de urgență la bordul unui zbor transatlantic

Emisarul Statelor Unite pentru reconcilierea Afganistanului Zalmay Khalilzad şi-a exprimat dezamăgirea faţă de anulare, adăugând că “toate părţile ar trebui să profite de ocazie şi să pună lucrurile înapoi pe calea lor acceptând o listă de participanţi ce vorbeşte pentru toţi afganii”.

Întâlnirea ar fi trebuit să aibă loc de vineri până duminică. Ar fi fost prima dată când reprezentanţii talibanilor ar fi discutat cu oficiali guvernamentali.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.