StiripesurseȘtirile zileiCanada va despăgubi cu zeci de milioane de dolari trei persoane...

Canada va despăgubi cu zeci de milioane de dolari trei persoane acuzate pe nedrept de terorism

Publicat:

Guvernul canadian a ajuns la un acord vizând despăgubirea cu peste 31 milioane de dolari (21 milioane de euro) a trei bărbaţi acuzaţi pe nedrept de legături cu terorismul şi torturaţi în Siria şi în Egipt, transmite AFP, citând presa locală, potrivit agerpres.

Abdullah Almalki, Ahmad Elmaati şi Muayyed Nureddi au fost arestaţi şi torturaţi la scurt timp după atacurile de la 11 septembrie 2001. După ce au fost eliberaţi fără a fi fost inculpaţi, ei au revenit în Canada şi, declarându-se nevinovaţi, au dat în judecată guvernul pentru rolul pe care l-ar fi avut acesta în detenţia lor.

O anchetă independentă condusă în 2008 de Frank Iacobucci, fost judecător al Curţii Supreme, a concluzionat că serviciile de informaţii şi poliţia federală canadiene au fost responsabile ‘în mod indirect’ de relele tratamente suferite de cei trei.

Citeşte şi: Trump a decis declasificarea a 2.800 de documente referitoare la asasinarea fostului preşedinte John F. Kennedy, dar amână publicarea unor documente sensibile

În luna martie, guvernul canadian a prezentat în mod oficial scuze pentru ‘orice rol’ pe care reprezentanţii săi ‘l-ar fi putut juca în legătură cu detenţia şi relele tratamente suferite în străinătate’ de cei trei bărbaţi.


Suma despăgubirilor totale (31,5 milioane de dolari), avansată de cotidianul Le Devoir pe baza unor documente de conturi publice, nu a fost confirmată de guvern deocamdată.

‘Înţelegerile cu Abdullah Almalki, Ahmad Abou-Elmaati şi Muayyed Nureddin, care ceruseră 100 de milioane de dolari drept compensaţii, au fost anunţate mai devreme în acest an’, a menţionat joi Scott Bardsley, purtător de cuvânt al ministrului securităţii publice, Ralph Goodale.

El a indicat totuşi că nu poate ‘confirma suma acordată acestor persoane’.

Maher Arar a fost transferat în Siria de autorităţile americane pe baza unor informaţii furnizate de Canada şi torturat într-o închisoare din Damasc, iar ulterior exonerat de autorităţile de la Ottawa.

Omar Khadr a fost capturat pe un câmp de luptă în Afganistan în 2002 şi ţinut prizonier în închisoarea de la Guantanamo, după care a fost trimis în Canada şi eliberat în 2015.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.