X

A avut loc o amplă acțiune de salubrizare a fâșiilor riverane de protecție a lacului de acumulare Costești-Stânca și râul Prut

A avut loc o amplă acțiune de salubrizare a fâșiilor riverane de protecție a lacului de acumulare Costești-Stânca și râul Prut

Inspectorii de mediu din Rîșcani, în colaborare cu administrațiile publice locale din Costești și Duruitoarea Nouă, precum și cu Întreprinderile Municipale din gestiune, au desfășurat recent o amplă acțiune de salubrizare a fâșiilor riverane de protecție a lacului de acumulare Costești-Stânca și râul Prut, pe o lungime de 12 km.

În cadrul acestei acțiuni, au fost mobilizate 3 unități de transport, tractoare cu remorci și 30 de persoane din cadrul instituțiilor implicate.
Rezultatul acestei mobilizări a fost încărcarea și evacuarea deșeurilor abandonate de către cetățeni, acumulându-se un volum de 30 metri cubi de deșeuri.
Administrația publică locală Costești a beneficiat de finanțare din partea Ministerului Mediului pentru procurarea unei autospeciale și 75 de tomberoane din inox cu un volum de 1100 litri.
Acestea au fost amplasate în cele mai populare sectoare de agrement de-a lungul malurilor localităților Costești, Dumeni și Duruitoarea Nouă.
Acțiunea de salubrizare reprezintă un pas important în protejarea mediului înconjurător și menținerea curățeniei în zonele de agrement, asigurându-se astfel un mediu mai sănătos pentru toți locuitorii și vizitatorii acestor zone.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului face apel către cetățeni să contribuie la menținerea curățeniei și să respecte regulile de protecție a mediului.
Tags: acțiune de salubrizareCostești-Stâncaprut
Social