A doua rundă de discuţii între Washington şi Moscova, ‘substanţială’ și ‘pragmatică’

Publicat:

A doua rundă de discuţii între înalţi diplomaţi ruşi şi americani pentru a continua dialogul iniţiat de preşedinţii Vladimir Putin şi Joe Biden în vederea stabilizării relaţiilor bilaterale foarte deteriorate, a fost substanţială pentru Washington şi “pragmatică” pentru Moscova, comentează AFP, potrivit agerpres.

Întâlnirea de miercuri de pe malul lacului Geneva, între delegaţiile conduse de diplomata Wendy Sherman, numărul 2 în Departamentul de Stat al SUA, şi de ministrul adjunct de externe Serghei Riabkov, din partea Rusiei, s-a desfăşurat cu uşile închise şi fără prezenţa presei.


Citește și : Comisia Europeană a semnat un contract de achiziţie a unui tratament cu anticorpi monoclonali împotriva COVID-19

“Discuţiile de la Geneva au fost profesioniste şi substanţiale, iar cele două delegaţii au căzut de acord să se întâlnească în şedinţă plenară la sfârşitul lui septembrie”, a explicat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

Serghei Riabkov s-a declarat “foarte mulţumit” de modul în care s-a desfăşurat reuniunea, cu discuţii “pragmatice, profesioniste şi precise” şi a confirmat următoarea întâlnire la sfârşitul lui septembrie, potrivit agenţiilor ruse de presă.

Responsabilii americani urmează să-i informeze pe aliaţii lor din NATO despre conţinutul discuţiilor cu prilejul unei scurte vizite la Bruxelles, joi.

În aşteptarea noii reuniuni din septembrie, cele două părţi vor avea consultări neoficiale pentru a determina “ce subiecte vor fi abordate de grupurile de experţi în această a doua sesiune plenară”, a adăugat Ned Price.

La rândul său, Serghei Riabkov a subliniat că Washingtonul şi Moscova nu au putut să se pună de acord asupra modalităţii de a depăşi criza legată de controlul armamentului.

“Este foarte complicat. Această problemă a fost neglijată prea mult timp şi suntem abia la începutul unui proces de schimb de opinii”, a declarat el pentru presa rusă.

Potrivit unei responsabile cu rang înalt din cadrul Departamentului de Stat, care s-a exprimat sub condiţia anonimatului, “acest dialog se referă la aspecte care au legătură sau ar putea duce la ameninţarea utilizării armelor nucleare într-o criză ori în caz de conflict sau care ameninţă să destabilizeze relaţia bilaterală”.

“Reuniunea de astăzi este începutul acestui dialog cu Federaţia Rusă. Delegaţia americană a discutat despre priorităţile SUA, mediul de securitate actual, percepţia naţională a ameninţărilor la adresa stabilităţii strategice, perspectivele în domeniul controlului armamentului şi formatul viitoarelor sesiuni ale dialogului strategic”, a precizat la rândul său purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

Cele două părţi au avut grijă să-şi tempereze aşteptările înainte de reuniune.

Întâlnirea a avut loc pe fondul unor tensiuni pe mai multe fronturi între cele două naţiuni, Statele Unite ameninţând Moscova cu măsuri dacă Rusia nu va înceta valul de atacuri cibernetice despre care oficialii americani spun că provin în mare parte de pe teritoriul său.

Rusia neagă orice responsabilitate, însă Putin a lăudat eforturile administraţiei Biden de a face relaţiile mai previzibile.

Dar marţi, preşedintele american l-a atacat fără menajamente pe omologul său rus într-un discurs adresat serviciilor de informaţii. El a acuzat Rusia că a încercat din nou să influenţeze alegerile din SUA, aşa cum a făcut-o şi în 2016.

“Aceasta este o încălcare pură a suveranităţii noastre”, a acuzat el.

Vladimir Putin ”are o problemă reală, este şeful unei economii care are arme nucleare şi puţuri de petrol şi nimic altceva”, a declarat Joe Biden, adăugând: ”Acest lucru îl face şi mai periculos în opinia mea”.

Citește și : Un minor palestinian, împuşcat mortal de soldaţi israelieni în Cisiordania ocupată

La summitul lor din 16 iunie, cei doi preşedinţi – care deţin cele mai mari două arsenale nucleare din lume – au subliniat necesitatea de a vorbi unul cu celălalt, amintind că Moscova şi Washingtonul, chiar şi în perioada de vârf a Războiului Rece, discutau între ele pentru a evita ce era mai rău.

Media fiind ţinute la distanţă, singurele imagini ale întâlnirii sunt două fotografii difuzate de misiunea americană la Geneva. Wendy Sherman şi Serghei Riabkov pot fi văzuţi lovindu-şi cotul în semn de salut, în faţa celor două drapele, american şi rus. În a doua imagine, cei doi diplomaţi, care poartă mască de protecţie, stau faţă în faţă, mai scrie AFP.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.