A fost aprobat suplimentul ordinii de zi a ședinței plenare a Parlamentului de săptămâna viitoare. Ce este pe listă

A fost aprobat suplimentul ordinii de zi a ședinței plenare a Parlamentului de săptămâna viitoare. Ce este pe listă

Parlamentul urmează să ratifice Acordul cu Regatul Spaniei privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor naționale de conducere; grantul în sumă de 5,4 milioane acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru proiecte în domeniul managementului deșeurilor solide;

Acordul cu Republica Franceză cu privire la cooperarea în domeniul apărării. Deputații vor mai examina modificări legislative privind eficientizarea parcurilor industriale, consolidarea securității energetice a Republicii Moldova și prevenirea risipei de alimente.

Citește și: Cetățenii români vor alege pe 9 iunie cei 33 de membri din România în Parlamentul European

În ordinea de zi a ședinței plenare au mai fost incluse suplimentar proiectul de lege privind protecția datelor cu caracter personal, inițiativa legislativă de extindere a termenului de privatizare a locuințelor, proiectele de modificare a Legii privind achizițiile publice și a Legii cetățeniei.

Ședința plenară a Parlamentului va avea loc joi, 30 mai, începând cu ora 11.00.

This post was last modified on 24/05/2024 16:10 16:10

Tags: parlamentşedinţăședința plenara a Parlamentului
Social