X

A fost lansat proiectul comun al UE și al Consiliului Europei ‘Suport pentru reforma justiției în R.Moldova’

Astăzi, 19 octombrie, a fost lansat proiectul comun al Uniunii Europene și al Consiliului Europei „Suport pentru reforma justiției în Republica Moldova”.

Anunțul a fost făcut de Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova.

Citeşte şi: Cum și-au reparat Ucraina și România relația tensionată pentru a deveni aliați

Proiectul va acorda asistență tehnică în scopul sporirii independenței, profesionalismului și transparenței sectorului judiciar și va sprijini implementarea reformei justiției în Republica Moldova în conformitate cu standardele europene și angajamentele țării.

Proiectul se va desfășura până în noiembrie 2026, cu un buget de 2,7 milioane de euro.

Beneficiarii proiectului sunt: Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Superior al Procurorilor, Institutul Național al Justiției și Curtea Constituțională.

„UE a fost și este în continuare un partener neclintit al Republicii Moldova prin acordarea asistenței financiare, expertizei și ghidării pentru a asigura implementarea comprehensivă a reformei justiției. Acest proiect va acorda asistență-cheie instituțiilor din sectorul judiciar în implementarea Strategiei de Reformă a Justiției 2022-2025 pentru obținerea unui sistem judiciar mai eficient, transparent și responsabil”, a menționat Jānis Mažeiks, ambasadorul UE în Republica Moldova.

Citeşte şi: Ion Ceban conduce în sondajele pentru Primăria Capitalei

Delegația UE și Consiliul Europei, deopotrivă cu reprezentanții autorităților naționale, partenerii internaționali de dezvoltare și ai organizațiilor societății civile, s-au reunit într-un panel de discuții privind diverse aspecte ce vizează independența justiției și standardele europene relevante în contextul reformei în desfășurare.

Tags: Consiliul EuropeijustitieMoldovareformaUE
Categorii: JustiţieȘtirile zileiU.E.