A fost prins beat la volan, dar a scăpat de judecată

Publicat:

A fost prins beat la volan, dar a scăpat de judecată

În această săptămână la sediul Florești al Judecătoriei Soroca, a fost examinată în şedinţă de judecată publică cauza penală de comiterea a infracţiunii prevăzute de art.2641 alin. (1) Cod penal – Conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe. O situație care devine ordinară în ultimii ani, doar că soluția a fost una neordinară – procesul penal a fost încetat din motivul expirării cu o lună a termenului de prescripție de tragere la răspundere penală. Șoferul a rămas nepedepsit și cu permisul de conducere în buzunar, scrie observatorul.md.

Avocatului șoferului beat și inculpatul au solicitat încetarea procesului penal pe motivul expirării termenului de prescripție. Procurorul în ședința de judecată nu a avut obiecții la cererea înaintată de inculpat și apărător. Examinarea cauzei penale a început la 9 septembrie 2022, la 11 ianuarie 2024, cauza penală a fost repartizată repetat, iar ultima ședință a fost planificată pentru 19 septembrie 2024, chiar dacă se cunoștea despre faptul că potrivit art. 60 alin. (1) lit. a) Cod penal persoana se eliberează de răspundere penală dacă din ziua săvârşirii infracţiunii ușoare au expirat 2 ani…

Cazul a avut loc la 10 august 2022, iar în urma testării alcooscopice, concentrația de alcool în aerul expirat de către inculpat era de 0, 55 mg/l, acesta fiind în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat. Sentința este cu drept de recurs în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți, prin intermediul Judecătoriei Soroca, sediul Florești.


Menționăm că Articolul 2641 din Codul Penal: Conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe, prevede la aliniatul (1) că vinovatul se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cea mai scumpă geantă din lume a fost prezentată în cadrul Paris Fashion Week

Cea mai scumpă geantă din lume a fost prezentată în cadrul Paris Fashion Week Cea mai scumpă geantă din lume a fost prezentată pe podiumul...

De ce se confruntă din nou OpenAI cu un val de demisii

De ce se confruntă din nou OpenAI cu un val de demisii Pentru OpenAI, compania din spatele ChatGPT, ultimele douăsprezece luni vor rămâne în analele...

Un anticorp anti-HIV, izolat din celule de alpaca de o echipă de cercetători din China

Un anticorp anti-HIV, izolat din celule de alpaca de o echipă de cercetători din China Cercetătorii dintr-o echipă chineză au reuşit să izoleze un anticorp...

Pasagerii unor trenuri britanice au primit mesaje islamofobe după un atac cibernetic

Pasagerii unor trenuri britanice au primit mesaje islamofobe după un atac cibernetic Pasagerii trenurilor aflate în câteva dintre cele mai mari gări din Marea Britanie...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.