A început montarea bradului de Crăciun din Piața Marii Adunări Naționale: inaugurarea, pe 5 decembrie

În centrul Chișinăului au demarat lucrările de instalare a carcasei metalice a bradului de Crăciun din Piața Marii Adunări Naționale, unde va fi amenajat principalul spațiu festiv al capitalei în perioada sărbătorilor de iarnă, transmite IPN. Bradul artificial va avea aproximativ 20 de metri înălțime, iar procesul de asamblare va dura câteva zile.

După montarea structurii metalice, vor fi instalate luminițele și decorațiunile de sărbătoare. Autoritățile municipale menționează că bradul este unul artificial, donat anterior Primăriei, astfel că nu implică cheltuieli suplimentare pentru bugetul municipal sau pentru Î.M. „Asociația de gospodărire a Spațiilor Verzi”.

Inaugurarea bradului și deschiderea Târgului de Crăciun sunt programate pentru 5 decembrie. În PMAN vor fi amenajate scena, căsuța lui Moș Crăciun, un carusel pentru copii și patinoarul de sezon.

Căsuța lui Moș Crăciun va găzdui zilnic ateliere de creație pentru cei mici între orele 11:00 și 17:00, iar în fiecare seară, între 17:00 și 21:30, copiii și părinții vor putea face fotografii cu Moș Crăciun într-un decor special.

Târgul de Crăciun va aduna peste 30 de expozanți din toate regiunile țării, care vor oferi decorațiuni artizanale, cadouri, produse culinare și băuturi calde. În vecinătate va funcționa o roată panoramică, deschisă zilnic între orele 10:00 și 22:00.

Patinoarul din PMAN va fi accesibil pe tot parcursul zilei, cu sesiuni de aproximativ 40 de minute, începând de la ora 10:10 și până la 22:00.

Atmosfera festivă din centrul capitalei va putea fi savurată până la mijlocul lunii ianuarie.

Tags: braduluiCrăciun din Piața Marii Adunări Naționalemontarea
Categorii: SocialȘtirile zilei