A murit bucătarul care a revendicat inventarea preparatului pui tikka masala

Publicat:

Bucătarul scoţian Ahmed Aslam Ali, care a revendicat inventarea reţetei de pui tikka masala, un preparat devenit clasic în restaurantele cu specific sud-asiatic din întreaga lume, a încetat din viaţă, luni, la vârsta de 77 de ani, conform unui anunţ publicat miercuri pe pagina de Facebook a restaurantului său din Glasgow, transmite AFP, potrivit agerpres.

Cremoasă şi moderat picantă, această reţetă de curry a luat naştere în anii ’70 în bucătăriile restaurantului “Shish Mahal”, înainte de a deveni unul dintre cele mai servite preparate din Marea Britanie.


Citeşte şi: Deputaţii ruşi înăspresc pedepsele cu închisoarea pentru ‘sabotori’ – Black News

Reţeta “pui tikka masala a fost inventată în restaurantul nostru”, a declarat pentru AFP în 2009 Ahmed Aslam, originar din Punjabul pakistanez. “Obişnuiam să facem pui tikka (pui marinat şi preparat pe grătar), dar într-o zi un client a spus: “Aş dori nişte sos la el, e cam sec”. Aşa că de atunci l-am gătit cu un sos pe bază de iaurt, smântână şi condimente”, a explicat bucătarul.

“Restaurantul a fost viaţa lui”, a spus nepotul său, Andleeb Ahmed. El a povestit că anul trecut, de Crăciun, şi-a vizitat la spital unchiul perfecţionist care i-a spus la sfârşitul vizitei că “ar trebui să fie la serviciu”.

Citește și: Bulgaria a exportat arme în valoare de 2,3 miliarde euro în perioada ianuarie-august

În pofida dificultăţii de a dovedi unde s-a născut acest preparat, considerat în general o adaptare a curry-ului la gusturile occidentale, un deputat local scoţian, Mohammad Sarwar, a făcut la acea vreme demersuri pentru ca puiul tikka masala să fie recunoscut drept o specialitate locală.

În 2001, fostul ministru britanic al Afacerilor Externe Robin Cook a descris acest curry drept “un adevărat preparat naţional britanic” şi “o ilustrare perfectă a modului în care Marea Britanie absoarbe şi adaptează influenţele externe”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu)

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu) Infertilitatea, adică imposibilitatea de a obține o sarcină după un an de...

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC)

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC) Pe linia frontului, soldații ucraineni folosesc un termen dur pentru a...

Radu Marian sare în apărarea lui Nantoi: ‘Vă rog să nu mai denaturați atâta adevărul și vorbele colegilor’

Radu Marian sare în apărarea lui Nantoi: 'Vă rog să nu mai denaturați atâta adevărul și vorbele colegilor' Discuții pe tonuri înalte în ședința de...

Ministrul Alaiba, în discuție cu omologul său polonez

Ministrul Alaiba, în discuție cu omologul său polonez Polonia se află pe locul șapte printre partenerii comerciali ai Republicii Moldova, iar valoarea comerțul exterior în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.