A MURIT o scriitoare celebră pentru romanele poliţiste! Avea 84 de ani!

Publicat:

Scriitoarea de romane poliţiste Anne Perry, încarcerată în adolescenţă pentru că a ucis-o pe mama prietenei ei, a murit la vârsta de 84 de ani, a confirmat agenţia care o reprezenta, potrivit DPA şi agerpres.

Autoarea născută la Londra, al cărei trecut întunecat a constituit sursa de inspiraţie pentru filmul lui Peter Jackson “Heavenly Creatures” (1994), nominalizat la Oscar pentru scenariu, a decedat luni la Los Angeles, unde locuia.


Citeşte şi: Treisprezece femei îl acuză pe actorul francez Gerard Depardieu de violenţe sexuale (presă) – Black News

“Numeroşi cititori au fost mişcaţi de empatia ei faţă de oamenii puşi în situaţii imposibile sau copleşiţi de dificultăţile vieţii”, a precizat într-o declaraţie Ki Agency.

Aceasta a anunţat decesul alături de Donald Maass Literary Agency din New York şi de Ken Sherman & Associates din Los Angeles, precizând că scriitoarea a murit pe data de 10 aprilie.

În 1954, la vârsta de 15 ani, Perry, pe numele real Juliet Hulme, a fost condamnată, împreună cu prietena ei Pauline Parker, pentru crimă.

Cele două au omorât-o pe mama lui Parker folosind o cărămidă introdusă într-un ciorap în Christchurch, Noua Zeelandă – devenind astfel două dintre cei mai cunoscute criminale din această ţară.

Deoarece atât Perry, cât şi Parker aveau mai puţin de 18 ani la momentul crimei, niciuna dintre ele nu a putut fi condamnată la moarte, fiind în schimb plasate în detenţie.

După ce a executat o pedeapsă de cinci ani de închisoare, Perry a fost eliberată şi şi-a schimbat numele, întorcându-se în Marea Britanie şi începându-şi mai târziu cariera de scriitoare.

Aceasta a început cu publicarea cărţii “The Cater Street Hangman” în 1979, prima dintr-o serie de cărţi avându-i în centru pe poliţistul victorian Thomas Pitt şi pe soţia sa, Charlotte.

Cea de-a doua serie de romane poliţiste a lui Perry se învârte în jurul detectivului particular William Monk şi a volatilei asistente Hester Latterly.

Citeşte şi: Xi Jinping cere armatei chineze să consolideze pregătirea pentru ‘lupta reală’ – Black News

Înainte de moarte, Perry lucra la mai multe titluri din seriile avându-i drept personaje pe Pitt şi pe Monk.

Anne Perry s-a născut în cartierul Blackheath din Londra în octombrie 1938 şi s-a mutat mai întâi în Bahamas, la vârsta de opt ani, înainte de a se stabili iniţial în Noua Zeelandă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO – Sărbătoarea de San Fermin a început la Pamplona

Sărbătoarea de San Fermin a început la Pamplona Cu o maree umană în alb şi roşu, oraşul Pamplona, din Nordul Spaniei, a deschis sâmbătă cele...

Un nou studiu demonstrează legătura dintre aerul poluat din copilărie și bronşita la adulţi

Un nou studiu demonstrează legătura dintre aerul poluat din copilărie și bronşita la adulţi Un studiu vine cu noi informaţii cu privire la legătura dintre...

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

Lavrov, despre alegerile din Franța: ‘Acest lucru nu aminteşte prea mult de o democraţie’

Lavrov, despre alegerile din Franța: 'Acest lucru nu aminteşte prea mult de o democraţie' Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat că alegerile legislative...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.