
O femeie de 44 de ani din Drochia a fost condamnată pentru corupere electorală. Aceasta le promitea votanților bani în schimbul voturilor pentru un anumit candidat la alegerile prezidențiale.
Citește și: Se anunță proteste la Chișinău. Transportatorii ies în stradă
Recent, instanța a pronunțat sentința prin care inculpata a fost condamnată la amendă penală în mărime de 1000 de unități convenționale sau 50 000 lei, cu confiscarea mijloacelor bănești utilizate la comiterea infracțiunii.
Potrivit procurorilor, în luna octombrie 2024, inculpata, nefiind angajată în câmpul muncii și fără nicio atribuție în calcularea sau eliberarea pensiilor, a încercat să influențeze alegătorii în favoarea unui partid politic, în contextul turului I al alegerilor prezidențiale din 20 octombrie trecut. Aceasta a racolat mai multe persoane vârstnice, promițându-le un adaos lunar la pensie în valoare de 1000 lei, în schimbul votului. Pentru a „garanta” îndeplinirea promisiunilor, solicita copii ale buletinelor de identitate.
Ulterior, în turul II al alegerilor din noiembrie, inculpata și-a schimbat preferința politică și a continuat activitatea ilegală în favoarea unui alt partid. Pentru a determina o familie de pensionari să voteze pentru candidatul susținut, le-a oferit personal o sumă de 4 477 de lei, susținând că vor beneficia și de alte adaosuri lunare din partea formațiunii respective.
În urma acestor acțiuni, femeia a fost reținută și ulterior pusă sub învinuire pentru oferirea și darea de bani alegătorilor în scopul influențării exercitării dreptului de vot.