A sunat primul clopoțel în peste 100 de școli din țară

Publicat:

A sunat primul clopoțel în peste 100 de școli din țară

În aproximativ 10 la sută din școlile din R. Moldova, astăzi, au fost organizate festivitățile dedicate primului sunet de clopoțel. Astfel, manifestările de prima zi de școală au avut loc în 108 instituții din totalul celor 1201. Cele mai multe fiind din raioanele Strășeni, Ialoveni, Dondușeni, Florești și Dubăsari.

Celelalte instituții vor organiza festivitățile în data de 2 septembrie. Amintim, Ministerul Educației a emis o circulară prin care instituțiile de învățământ, urmare a hotărârii consiliului profesoral, au fost în drept să decidă ora și data desfășurării festivității dedicate începutului noului an de studii, potrivit voceabasarabiei.md.


Citește și: 278 de secții de votare vor fi deschise în străinătate

Prima lecție din anul de învățământ 2024-2025 va avea genericul „Împreună pentru pace” și va fi obligatorie pentru toate instituțiile de învățământ publice sau private.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ministrul apărării din Israel cere un acord rapid pentru eliberarea ostaticilor

Ministrul apărării din Israel cere un acord rapid pentru eliberarea ostaticilor Ministrul israelian al apărării Yoav Gallant a cerut duminică o reuniune urgentă a cabinetului...

Japonia încurajează companiile în ceea ce privește adoptarea săptămânii de lucru de patru zile

Japonia încurajează companiile în ceea ce privește adoptarea săptămânii de lucru de patru zile Autoritățile din Japonia încurajează companiile în ceea ce privește adoptarea săptămânii...

Prima zi din septembrie a venit cu COD GALBEN de caniculă

Prima zi din septembrie a venit cu COD GALBEN de caniculă Meteorologii moldoveni au emis duminică, ziua în care a căzut în acest an prima...

Culisele arestării șefului Telegram, Pavel Durov. Ce este J3, mica unitate de criminalitate cibernetică din Paris care a dus la reținerea lui

Culisele arestării șefului Telegram, Pavel Durov. Ce este J3, mica unitate de criminalitate cibernetică din Paris care a dus la reținerea lui Ancheta  privindu-l pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.