A treia medalie pentru luptătorii moldoveni la europenele de la Skopje

Luptătoarea Irina Terzi a devenit vicecampioană europeană Under 17, o performanță reușită anterior, la masculin, și de Ignat Meico. Medalia obținută de Irina Terzi este a treia cucerită de sportivii moldoveni la Campionatul European de lupte de la Skopje, Macedonia de Nord.

În capitala macedoneană, Irina Terzi a învins-o pe Emine Bariskan și pe Nurana Asadli, calificându-se în finala categoriei de greutate 43 kg. În lupta pentru medalia de aur, sportiva din Republica Moldova a fost învinsă de rusoaica Raniia Rakhmanova.

Citește și: Fostul fotbalist Ronnie Stam a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru trafic internaţional de cocaină

La fel ca Irina Terzi, și luptătorul de stil greco-roman Ignat Meico a devenit vicecampion european. În finala categoriei de 71 kg, a cedat georgianului Giori Gogelashvili.

La categoria de 45 kg, Vadim Tarelunga a cucerit medalia de bronz, după ce l-a învins pe Artem Tkachenko. Pentru medalia de bronz va concura și Cristin Zaporojan, în categoria de 65 kg.

Competiția din Macedonia de Nord se va încheia duminică.

This post was last modified on 14/06/2025 22:19 22:19

Tags: Irina TerziLuptătoareaSkopje
Sport