A venit frigul şi odată cu el au apărut şi intoxicaţiile cu fum de la sobe

Trei persoane au avut de suferit în urma încălcării regulilor antiincendiare la exploatarea sobei și aparatelor electrice de încălzit. Potrivit IGSU, printre victime se numără și un copil de doar 8 ani.
Conform datelor prezentate, primul caz a fost înregistrat în dimineața zilei de 4 noiembrie într-o gospodărie din localitatea Ustia, raionul Glodeni. Aici, un bărbat în vârstă de 74 de ani a primit intoxicație cu monoxid de carbon emanat de la soba din locuință. La fața locului a intervenit un echipaj de medici, care a preluat și transportat pensionarul la spitalul raional pentru îngrijiri medicale de rigoare.

Un alt caz, unde au fost raportate victime în urma încălcării regulilor antiincendiare la utilizarea surselor de încălzit locuințele, a fost înregistrat într-un apartament de pe strada Oleg Ungureanu din orașul Ungheni. Apelul a fost recepționat pe 4 noiembrie la ora 13:49. La fața locului a fost îndreptată o echipă de salvatori și pompieri.

Citeşte şi: Zaharova a luat foc după rezultatele alegerilor din Moldova: ”’Cele mai nedemocratice alegeri din istoria” postsovietică a republicii – Stiripesurse.md

Ajunși, aceștia au stabilit, că în interiorul locuinței a izbucnit un incendiu, care a cuprins mai multe bunuri materiale. În timpul intervenției, au fost evacuate din interiorul apartamentului afectat de foc, două persoane, o femeie în vârstă de 33 de ani, care a primit leziune la membrul superior și fiica acesteia de 8 ani, fiind în stare inconștientă în urma inhalării fumului.

Ca urmare, persoanele au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de rigoare.

Angajații IGSU au reușit localizarea incendiului la ora 14:06 și lichidarea completă a acestuia la ora 14:24. În urma primelor cercetări efectuate la fața locului, specialiștii au stabilit că o cauză prealabilă probabilă ar fi încălcarea regulilor antiincendiare la utilizarea unui reșou electric de încălzit.

Tags: fumInspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU)sobe
Social