Asortimentul orwellian de unități secretoase care pretinde că contracarează informațiile eronate s-a ocupat cu monitorizarea și înregistrarea opozanților guvernului.
„Ministerul Adevărului” din cadrul guvernului a fost demascat. Asortimentul orwellian de unități secretoase existente la nivelul diverselor departamente guvernamentale, care pretinde că contracarează informațiile eronate, a fost prins că s-a ocupat în realitate cu monitorizarea și înregistrarea opozanților guvernului și a opozanților politicilor guvernamentale. Aceste unități au fost practic hiperactive pe perioada pandemiei, notându-și orice afirmație deviaționistă formulată de orice individ având o audiență online – de la jurnaliști la experți de talie mondială, ba chiar și parlamentari, scrie THE TELEGRAPH, potrivit RADOR.
Funcționarii publici din cadrul Departamentului pentru Digital, Cultură, Media și Sport (DCMS) se află în avangarda serviciului guvernamental secretos de impunere a adevărului, susținuți de funcționari din cadrul Cabinet Office [echivalent cu secretariatul guvernului – n.trad.]. Poate că cel mai tulburător aspect îl reprezintă implicarea extrem de secretoasei Brigăzi a 77-a a Armatei Britanice – o unitate care e specializată în „implicare non-letală” împotriva „adversarilor” și care a fost calificată drept o „mașinărie de război a informațiilor”. Politicienii și publicul larg au fost destul de mulțumiți de această activitate, plecând de la premiza că ea era îndreptată contra fermelor de troli ruși și chinezi, însă acum cunoaștem adevărul înfiorător: era de fapt îndreptată împotriva noastră.
Citește și : China ‘îl ia la bani mărunţi’ pe noul preşedinte ceh
Jurnaliști și politicieni, inclusiv parlamentarul [conservator – n.trad] de orientare libertariană David Davis, fost ministru și militant pentru libertăți civice, au fost luați în evidență de către unitățile guvernamentale ale adevărului pentru că au postat online articole cuprinzând analize echilibrate ale unor politici publice importante – de la testarea în masă până la campania de vaccinare – și în care au inclus și opinii critice la adresa politicilor guvernului. Este un caz dezastruos de „mission creep” [denaturare/extindere graduală a sarcinii inițiale – n.trad.], în care un cec în alb pentru combaterea dezinformării s-a transformat într-un permis de monitorizare și cenzurare a dizidenței.
Este improbabil să fie o coincidență totală faptul că o serie de indivizi trecuți la răboj în mod repetat de aceste unități – David Davis, editorialistul Peter Hitchens și profesorul Carl Heneghan de la Universitatea Oxford – au fost supuși totodată și unei cenzuri inexplicabile de către rețelele sociale. Guvernul e considerat un „semnalizator de încredere” de către companiile tehnologice, ceea ce înseamnă că orice semnalizează el va beneficia de o atenție specială, și încă rapid. Un clip cu un discurs al lui David Davis împotriva pașapoartelor de vaccinare a fost șters de pe YouTube; Peter Hitchens crede că un clip în care critica interdicțiile de circulație a fost eliminat dintre rezultatele posibile ale căutărilor; profesorul Heneghan a fost suspendat temporar pe Twitter, iar articole științifice despre studiile sale au fost marcate pe Facebook drept „fals”. Toate aceste incidente au fost catalogate ulterior drept „erori” și situația a fost restabilită imediat ce reacția adversă a publicului luase amploare. Însă răul fusese deja făcut.
Acum, când guvernul se dezmeticește – sperăm noi – din acea perioadă de beție autoritară (sau după petrecerile nesfârșite pe care le-a ținut în timp ce noi eram sechestrați în locuințe), trebuie să se plătească cum se cuvine pentru răul făcut. În caz contrar, democrația noastră s-ar putea să nu mai fie niciodată cum era. Mahmureala aceasta ne-a lăsat acum cu o Unitate Anti-Dezinformare permanentă în cadrul DCMS, reprofilată între timp pe monitorizarea discursurilor privind o gamă de afaceri guvernamentale atât de secretă încât până și Comitetul de Informații și Securitate al Parlamentului – care teoretic ar trebui să supravegheze spionii, nu consilierii speciali guvernamentali – s-a plâns că guvernul refuză să-i permită să supervizeze munca unității.
Dosarul dezvăluirilor publicate despre munca Unității Anti-Dezinformare – de la spionajul politic și până la sustragerea de la verificarea parlamentară – demonstrează că acestă unitate nu-și justifică existența. Ar trebui să fie suspendată imediat și supusă unei anchete aprofundate. Însă întrebările și mai importante ridicate de această demascare sunt: ce înțeleg mai exact guvernele prin combaterea „informației greșite”, respectiv cât control ar trebui ele să aibă asupra informațiilor pe care ni se permite să le vedem, auzim, citim și distribuim mai departe. Dacă „dezinformarea” este mai limpede definită drept falsuri diseminate deliberat pentru a înșela publicul, adesea de către alte guverne ostile, „informația greșită” este un termen îngrijorător de neclar care pare a fi utilizat pentru camuflarea dorințelor celor aflați la putere.
Citește și : Noul secretar general al NATO, acelaşi cu cel vechi?
Întâmplarea face că nici măcar una dintre postările de pe rețelele sociale identificate de aceste unități anti-informații greșite și descoperite de către investigația care le incriminează nu conține în realitate informații eronate, ci doar incomode. Dar, chiar și dacă ar fi fost eronate, se poate argumenta că ele se aflau totuși în locul potrivit: un forum deschis în care puteau fi verificate și contestate. După cum a scris Lord Sumption: „nu putem descoperi adevărul fără a permite și eroarea”. Dacă renunțăm la credința noastră într-un dialog liber și deschis în schimbul dependenței de stat sau de controlul tehnologic al informației pentru ca adevărul să prevaleze, atunci înseamnă că abandonăm însăși premiza liberei exprimări – și societatea liberă pe care aceasta ne-o promite.
Articol de Silkie Carlo (directoarea ONG-ului pentru protejarea libertăților civice Big Brother Watch)
