Abdelkader Bensalah îndeamnă clasa politică algeriană la dialog

Publicat:

Preşedintele interimar algerian Abdelkader Bensalah a adresat joi un apel la dialog către clasa politică în scopul de a se ajunge la un consens în legătură cu organizarea de alegeri prezidenţiale, apel lansat cu o zi înainte de noi manifestaţii împotriva regimului, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Invit clasa politică, societatea civilă şi personalităţile patriotice naţionale (…) să opteze pentru calea dialogului inclusiv” pentru a organiza, ”cât mai repede”, ”viitoarele alegeri prezidenţiale la termen”, a declarat Bensalah într-un discurs către naţiune transmis de televiziunea oficială.


Citeşte şi: Theresa May îşi depune demisia oficială

El a adăugat că-i invită ”pentru a dezbate toate preocupările referitoare la viitoarele alegeri prezidenţiale”, în scopul ”de a trasa o foaie de parcurs care să ajute la organizarea scrutinului într-un climat de înţelegere şi linişte”.

Discursul a avut loc înainte de cea de-a 16-a zi de vineri consecutiv de contestare, prima de la anularea de către Consiliul Constituţional a alegerilor prezidenţiale din 4 iulie.

Acesta este cel de-al doilea apel la dialog în decurs de câteva zile. La sfârşitul lui mai, şeful Statului major al armatei, generalul Ahmed Gaid Salah, a insistat pentru ”un dialog” şi ”concesii reciproce”, cerând în continuare organizarea de alegeri prezidenţiale ”în cel mai scurt timp” şi excluderea oricărei ”perioade de tranziţie cu consecinţe incerte”.

Vinerea trecută, manifestanţii care au coborât masiv în stradă au respins propunerea de dialog ”cu gaşca şi cu puterea”.

De la depunerea jurământului, este a treia oară când Bensalah se adresează poporului. În acelaşi interval de timp, generalul Ahmed Gaid Salah, devenit un veritabil deţinător al puterii de la plecarea preşedintelui demis Abdelaziz Bouteflika, s-a exprimat de peste zece ori.

Conform Constituţiei, Bensalah, preşedintele Camerei superioare a parlamentului, a fost desemnat şef de stat interimar pe 9 aprilie, la o săptămână după demisia lui Bouteflika, după 20 de ani de putere, la presiunea străzii şi a armatei.

Citeşte şi: Canada anunţă când vor începe audierile în procesul de extrădare al directoarei de la Huawei

Constituţia prevede că interimatul său durează 90 de zile, timp în care el trebuie să organizeze alegeri prezidenţiale – care erau prevăzute pentru data de 4 iulie – şi să predea puterea unui preşedinte nou ales.

Dar, respingând pe 2 iunie cele două dosare de candidatură, Consiliul Constituţional a constatat ”imposibilitatea” desfăşurării unui nou scrutin pe 4 iulie.

Însărcinându-l pe Bensalah cu ”convocarea” de noi alegeri, Consiliul Constituţional a prelungit sine die interimatul, până la depunerea jurământului de către preşedintele nou ales. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte?

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte? Vladimir Putin ar putea folosi un post de radio misterios...

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE Roboți, podea interactivă, imprimantă și stilouri 3D. De aceste tehnologii beneficiază...

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei Agrigento este un paradis turisc cunoscut în întreaga lume, însă seceta a dus...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.