Absenţa lui Harry de la balconul Palatului Buckingham, semn că nu există o reconciliere

Regele Charles al III-lea şi-a făcut apariţia la balconul Palatului Buckingham împreună cu soţia sa, regina Camilla, moştenitorul tronului, prinţul William, şi alţi membri de rang înalt ai familiei regale, dar prinţul Harry, fiul cel mic al regelui, a fost absent, potrivit agerpres

Harry, a cărui prezenţă la încoronarea tatălui său a fost în sub semnul întrebării la începutul acestui an, după ce a detaliat certurile din familie în cartea sa de memorii “Spare”, nu a avut niciun rol oficial în cadrul ceremoniei.

Citește și : Ucraina susţine că ruşii au folosit muniţie cu fosfor la Bahmut – VIDEO

El a participat mai devreme sâmbătă la ceremonia de la Westminister Abbey, fără soţia sa Meghan şi cei doi copii ai lor, care au rămas în Statele Unite. Fiul său cel mare, Archie, împlineşte sâmbătă patru ani.

Comentatorii au estimat că, dacă Harry ar fi apărut cu familia la balcon, ar fi fost un semn de reconciliere, scrie Reuters.

Regele Charles şi regina Camilla au apărut pentru a doua oară la balcon, în aplauzele mulţimii de zeci de mii de persoane adunate pe marele bulevard care duce până la Palatul Buckingham.

Citește și : Ucraina anunţă că a doborât o rachetă supersonică rusă Kinjal cu ajutorul sistemului american Patriot

Tags: BuckinghamCamillaHarryprinţul William
Categorii: Diaspora