Accesul limitat la apă potabilă a exacerbat epidemia de holeră declanşată în Siria

Publicat:

Accesul limitat la apă potabilă a exacerbat epidemia de holeră declanşată în provinciile afectate de război din Siria, unde autorităţile locale depun eforturi pentru a stopa transmiterea bolii cu ajutorul tabletelor de clor şi a vaccinurilor, informează Reuters, potrivit agerpres

Peste 35.000 de cazuri suspecte de holeră au fost raportate în întreaga ţară, potrivit agenţiei ONU pentru copii. UNICEF a spus că doar aproximativ 2.500 dintre acestea au fost testate, iar aproape jumătate au fost cazuri pozitive confirmate.


Citește și : Un general israelian face publice informaţii despre programul de drone înarmate

”Descoperirea unui singur caz de holeră înseamnă un focar”, a spus Zuhair al-Sahwi, directorul departamentului pentru boli transmisibile şi cronice din cadrul Ministerului sirian al Sănătăţii.

Potrivit acestuia, curba de creştere s-a aplatizat în mare parte, după o reducere în ceea ce priveşte cazurile noi confirmate zilnic.

Sahwi a spus că Ministerul Sănătăţii a raportat 46 decese ca urmare a întârzierilor în accesarea asistenţei medicale şi a solicitat vaccinuri împotriva holerei de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Potrivit OMS, cazurile din Siria sunt asociate unei epidemii devastatoare care a început în Afganistan în iunie – după care s-a răspândit în Pakistan, Iran, Irak şi, apoi, în Siria şi Liban.

Holera se transmite de obicei prin apă, alimente sau ape reziduale contaminate. Poate provoca diaree severă şi deshidratare – care pot duce la deces, dacă simptomele sunt lăsate netratate.

Conductele de apă şi staţiile de pompare din Siria au fost distruse de războiul care durează de peste un deceniu, iar seceta de anul acesta a dus la scăderea nivelului râului principal din ţară, Eufrat, până la cote foarte joase.

Nabbough al-Awwa, un medic ORL din Damasc, a spus că deversarea deşeurilor solide în apele stătute a contribuit la transmiterea bolii.

”Atunci când râul curge, nu este o problemă. Dar când nivelurile apei au scăzut din cauza temperaturilor în creştere în multe ţări din lume, bacteriile încep să prolifereze şi să se răspândească”, a declarat acelaşi medic pentru Reuters.

Întrucât fermierii folosesc apă netratată din râu, legumele se contaminează rapid, iar virusul se răspândeşte în oraşe, a mai spus el.

Magazinele şi restaurantele din capitala ţării şi-au adaptat meniurile pentru a-şi proteja clienţii.

”Am încetat să mai folosim legume cu frunze în beneficiul sănătăţii publice”, a spus Maher, care administrează un local din Damasc unde se serveşte falafel.

Citește și : Următorul summit al NATO se va axa pe cheltuielile militare şi pe sprijinul pentru Ucraina

Capitala siriană, Damasc, rămâne relativ protejată, potrivit datelor OMS, cele mai numeroase cazuri fiind înregistrate în provincia deşertică Deir Ezzor (est) şi în Raqqa şi Alep (nord), care se bazează în mare parte pe apele fluviului Eufrat.

Agenţiile ONU au transportat apă cu camioane specializate în comunităţile afectate şi au distribuit tablete pentru sterilizarea apei.

Pentru ca eforturile să aibă efect, UNICEF spune că are în continuare nevoie de finanţări de circa 9 milioane de dolari pentru a face faţă situaţiei până la finalul anului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.