Accident cu multiple victime la Comrat! O fetiţă de 12 ani a murit

Accident cu multiple victime la Comrat! O fetiţă de 12 ani a murit

Un accident grav s-a produs noaptea trecută la Comrat. În urma acestuia, șase persoane au fost transportate la spital. O fată de 12 ani a decedat.

Potrivit Poliției Republicii Moldova, tragedia s-a produs noaptea trecută, în jurul orei 01:33 la Comrat, transmite Știri.md. 

Un tânăr de 24 de ani a pierdut controlul volanului

La fața locului, oamenii legii au stabilit preliminar că un tânăr de 24 de ani, aflându-se la volanul unui automobil de model BMW, a pierdut controlul asupra volanului și a intrat pe banda de sens opus, tamponând frontal un Renault, condus de un bărbat de 29 de ani.

Citeşte şi: Analist politic român: Bătălia pentru Chișinău e cu bătaie mult mai lungă – Stiripesurse.md

În urma accidentului, ambii șoferi, precum și trei pasageri din Renault, o femeie de 35 de ani și copiii acesteia, două minore de 12 și 16 ani, precum și un pasager din BMW de 30 de ani, au fost transportați la spitalul din Comrat, având diverse traumatisme.

Din păcate, adolescenta de 12 ani a decedat astăzi, 3 august, la spital.

Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea circumstanțelor.

Tags: accidentComrat
Categorii: SocialȘtirile zilei