X

Accident de elicopter pe o navă franceză. Patru marinari sunt răniţi

Patru marinari au fost răniţi miercuri seara într-un accident de elicopter pe o navă-amfibie a marinei franceze, Dixmude, în Marea Nordului, a anunţat vineri Statul Major interarme, informează AFP, potrivit agerpres.

Accidentul a avut loc la 70 de mile nautice (circa 130 de km) în larg de oraşul Dunkerque (nord), a precizat Statul Major într-un comunicat pe contul său de Twitter.

Citeşte şi: Putin bagă-n sperieţi pe toată lumea: ‘ În caz de război nuclear, vom ajunge în Rai ca martiri; atacatorii vor pieri ca nişte păcătoşi!’

Aparatul, un Caiman al Regimentului I de elicoptere de luptă, se afla în acel moment “în fază de decolare pentru un zbor de antrenament”, a adăugat Statul Major, fără alte precizări.


Echipajul a ieşit nevătămat din elicopter, însă patru marinari ce lucrau pe puntea de decolare au fost răniţi, dintre care unul grav. Iniţial, acesta a fost luat în grijă chiar pe Dixmude, navă de proiecţie şi comandament (BPC) echipată cu un spital, apoi a fost evacuat spre spitalul militar din Percy, lângă Paris.


“Mai multe anchete au fost declanşate pentru a determina cauza accidentului”, se mai spune în comunicat.

Lungă de 199 de metri şi capabilă să deplaseze 22.000 de tone, BPC poate transporta până la 700 de oameni, în jur de 20 de elicoptere, ambarcaţiuni de debarcare, tancuri de asalt şi circa 60 de vehicule.

Citeşte şi: Pentru Trump, situaţia e clară: ‘ Pare cert, Khashoggi e mort. Consecinţele vor fi severe!’ – VIDEO

Tags: 'DunkerqueDixmudeelicopterfrantaMarea Norduluimarinarinavă-amfibie
Categorii: Diaspora