Accident GRAV în Africa de Sud: 13 morți și șase răniți

Cel puţin 13 persoane au murit în Africa de Sud într-o coliziune în care au fost implicate trei vehicule, sâmbătă dimineaţa, a anunţat portalul eNCA citat de dpa, potrivit Agerpres.

Se crede că şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului şi a lovit lateral un microbuz, după care a intrat în coliziune frontală cu un alt doilea.

Al doilea microbuz a luat foc şi 11 persoane au fost ucise. Şi-au pierdut de asemenea viaţa şoferul autoturismului şi un pasager din primul microbuz, a menţionat pentru eCNA o purtătoare de cuvânt a autorităţii pentru transporturi.

Alte şase persoane au fost rănite, dintre care trei grav, au precizat sursele citate.

Accidentul a avut loc în provincia Free State din centrul ţării.

Citeşte şi: Cel puţin 17 morți în urma unor accidente cauzate de ploile abundente în nordul Indiei

Tags: Africa de Sudautoturismmicrobuzvehicule
Categorii: Știrile zilei