X

Accident HORROR în Nigeria! 30 de oameni au murit carbonizaţi!

Treizeci de persoane au murit carbonizate şi alte câteva au fost grav rănite joi într-un accident între două autobuze şi un autoturism pe o şosea din statul Kaduna, în nord-vestul Nigeriei, au informat autorităţile locale, potrivit AFP.

Cele trei vehicule s-au ciocnit în satul Hawan Mai Mashi, de-a lungul autostrăzii de 400 de kilometri care leagă oraşul Kano de capitala Abuja, a declarat Abdurrahman Yakasai, un responsabil local pentru securitate rutieră.

Citeşte şi: SCANDAL rasial într-o universitate din Africa de Sud! Un student alb a fost EXMATRICULAT – Black News

“Cele trei vehicule au intrat în coliziune şi au luat foc, făcând 30 de victime printre pasageri”, a precizat el.

Mulţi alţi pasageri, grav răniţi, au fost transferaţi la cel mai apropiat spital, unde primesc îngrijiri medicale.

Conform autorităţilor, excesul de viteză şi şofatul imprudent sunt cauza acestui accident tragic.

Accidentele auto sunt frecvente în Nigeria, cea mai populară ţară şi principala economie din Africa. Cele mai întâlnite cauze sunt şofatul periculos, suprapopularea vehiculelor şi starea proastă a drumurilor.

Vezi şi: O operaţiune specială a poliţiei s-a terminat cu o ‘baie de sânge’ în favelele din Rio – VIDEO – Black News

Starea şoselelor s-a deteriorat şi mai mult în ultimele săptămâni, din cauza a numeroase furtuni şi inundaţii.

Anul trecut, Nigeria a înregistrat 10.637 de accidente auto, soldate cu 5.101 morţi şi 30.690 răniţi, conform cifrelor comisiei de securitate rutieră.

Tags: AbujaaccidentHawan Mai MashiKadunaKanoNigeria
Categorii: Știrile zilei