Accident MORTAL în Fălești: Şoferul a murit pe loc, iar pasagera a ajuns în stare gravă la spital

Un accident rutier soldat cu un deces s-a produs în această dimineață, 18 noiembrie, la Răuțel, raionul Fălești. Un automobil de marca Skoda a derapat de pe traseu într-un șanț de scurgere a apei.

Imediat la fața locului au intervenit membrii Grupei Operative al Inspectoratului de Poliție din Fălești, care au stabilit că un bărbat în vârstă de 61 de ani, având în calitate de pasageră o femeie în vârstă de 56 de ani, a pierdut controlul automobilului. Șoferul a ieșit pe contrasens lovindu-se în copac, după care a derapat în canalul de scurgere.

Citeşte şi: Vedeta baletului din Rusia A MURIT după ce a căzut de la etaj – Stiripesurse.md

„În urma impactului șoferul a decedat la fața locului, iar pasagera a fost transportată pentru investigații medicale la Spitalul municipiului Bălți”, a menționat ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Fălești, Eugenia Molceanov.

Alte circumstanțe se stabilesc.

Tags: accidentraionul FăleștiRăuțel
Sport