Accidentul cu 21 de morţi din China a fost provocat INTENŢIONAT. Şoferul autobuzului este vinovat!

Publicat:

Şoferul autobuzului care şi-a încheiat cursa într-un lac din sud-vestul Chinei, săptămâna trecută, a acţionat deliberat, furios din cauza demolării locuinţei sale, a anunţat poliţia locală, conform AFP, potrivit agerpres.

Tragedia, în care 21 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 15 au fost rănite, s-a petrecut în ziua de 7 iulie la Anshun, în provincia săracă Guizhou.


Citeşte şi: Andrzej Duda câştigă ‘la mustaţă’ alegerile prezidenţiale din Polonia

În autobuz se aflau elevi de liceu care dădeau bacalaureatul, ale cărui probe începuseră marţi dimineaţă.

Imagini surprinse de camere de supraveghere şi difuzate de autorităţi arată cum vehiculul îşi schimbă brusc traiectoria, loveşte o barieră de securitate de pe marginea şoselei şi plonjează în lacul artificial.

Ancheta a scos la iveală că şoferul autobuzului, în vârstă de 52 de ani, era ‘nemulţumit de viaţa sa’ şi bulversat de aflarea veştii, chiar în aceeaşi zi, că locuinţa pe care o închiriase urma să fie demolată, a indicat poliţia din Anshun, într-un comunicat difuzat duminică pe reţele sociale.

Şoferul băuse alcool în timpul serviciului.

Informaţia fusese relatată mai întâi vineri de publicaţia economică Caixin, dar a fost ulterior blocată online.

Exproprierile de terenuri şi demolările rapide de locuinţe de către responsabili locali pentru proiecte de dezvoltare sunt o sursă majoră de furie şi de instabilitate în China, notează AFP.

Luni, numeroase media au preluat informaţia, foarte urmărită pe reţelele sociale.

‘De ce să le provoci durere atâtor familii?’, întreba un utilizator al reţelei Weibo, referindu-se la şoferul decedat.

Citeşte şi: Incendiu de proporţii la bordul unui vas de război american (VIDEO)! Cel puţin 21 de oameni sunt răniţi!

Alţii, în schimb, puneau problema exproprierilor şi a despăgubirilor prea mici oferite persoanelor ale căror case sunt demolate.

‘Nu am simpatie faţă de şofer, dar îl înţeleg’, a scris un internaut.

La sfârşitul lui 2018, o dispută petrecută într-un autobuz public care circula pe un pod din Chongqing (sud-vest) a provocat căderea vehiculului în fluviul Yangtse, cel mai lung din China, şi moartea a cel puţin 13 persoane.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

MEC va sesiza CNA după neregulile depistate la Școala Profesională din Alexăndreni

MEC va sesiza CNA după neregulile depistate la Școala Profesională din Alexăndreni Ministerul Educației și Cercetării va sesiza Centrul Național Anticorupție (CNA) privind neregulile depistate...

O nouă manifestaţie la Moscova a unui grup de soţii de soldaţi mobilizaţi

O nouă manifestaţie la Moscova a unui grup de soţii de soldaţi mobilizaţi Aproximativ zece soţii de soldaţi ruşi mobilizaţi în Ucraina s-au adunat luni...

Dodon afirmă că a susținut România la Campionatul European de Fotbal 2024

Dodon afirmă că a susținut România la Campionatul European de Fotbal 2024 Igor Dodon, liderul PSRM, afirmă că a susținut România la acest campionat european....

Circulația transportului de mare tonaj pe străzile din municipiul Chișinău, interzisă în zilele cu temperaturi caniculare

Circulația transportului de mare tonaj pe străzile din municipiul Chișinău, interzisă în zilele cu temperaturi caniculare Circulația mijloacelor de transport de mare tonaj este interzisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.