StiripesurseȘtirile zileiAccizele la carburanți rămân neschimbate

Accizele la carburanți rămân neschimbate

Publicat:

Accizele la carburanți nu vor fi diminuate în această etapă, deoarece o eventuală reducere ar avea efecte negative pe termen lung asupra economiei, susține Serghei Diaconu, șeful Centrului Național de Management al Crizelor.

Oficialul a explicat că orice intervenție de acest tip ar produce doar beneficii temporare, dar ar genera pierderi ulterior, transmite TVR Moldova.

Citeşte şi: Un influencer rus a murit după ce avionul său a fost doborât, confundat cu o dronă ucraineană – Stiripesurse.md

„Când vorbim de accize, este foarte important ca cetățeanul să înțeleagă că acciza nu crește, ci rămâne aceeași. Să o diminuezi acum, teoretic face o mică diferență de valoare pe o perioadă foarte scurtă după care, pe termen lung, lovește în economie”, a declarat Serghei Diaconu.

Potrivit acestuia, accizele ar putea fi ajustate doar punctual, pentru anumite ramuri economice, precum industria construcției de drumuri sau sectorul transporturilor, în cazul în care o astfel de măsură ar demonstra beneficii reale.


Diaconu a mai subliniat că eliminarea accizelor ar avantaja în special persoanele care utilizează frecvent automobile, în special pe cele cu venituri mai ridicate, fără a aduce beneficii semnificative pentru cetățenii care nu au mașini.

„Excluderea accizei, în primul rând, o să aducă beneficii nu omului care nu folosește mașină, ci celui care și așa o duce bine. Are o mașină de lux, pentru el asta va fi un cadou. Pentru profesorul sau medicul care nu folosește mașina sau o folosește foarte rar, nu-i aduce beneficii semnificative”, a precizat acesta.

În același timp, autoritățile analizează mai multe scenarii de intervenție pentru a reduce impactul scumpirilor, fără a destabiliza economia.

„Statul are suficiente pârghii să nu admită transformarea unei crize a petrolului într-o criză umanitară. Nu poți să anihilezi impactul, dar îl poți diminua”, a spus Diaconu.

Citeşte şi:  Controlul în PTF Giurgiulești-Reni se va efectua doar pe teritoriul Ucrainei

Printre opțiunile analizate se numără măsuri dedicate sectorului agricol, inclusiv restituirea unor taxe, dar și alternative precum reducerea sau eliminarea TVA ori plafonarea prețurilor – soluții care, însă, trebuie evaluate atent din perspectiva efectelor pe termen lung.

„Suntem în discuții pe mai multe planuri operaționale și de contingență, pe termen mediu și lung. În funcție de evoluția situației, vom interveni cu mecanisme mult mai targetate către anumite sectoare sau business-uri”, a mai afirmat oficialul.

Între timp, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat noile prețuri maxime de referință pentru carburanți, valabile pentru marți, 24 martie. Motorina se va scumpi cu 0,60 lei, ajungând la 29,81 lei/litru, iar benzina va crește cu 0,41 lei, până la 28,88 lei/litru.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ministerul Afacerilor Externe condamnă atacurile asupra Ucrainei care au afectat LEA Isaccea–Vulcănești

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a condamnat ferm atacurile asupra infrastructurii energetice din sudul Ucrainei, care au afectat și funcționarea Liniei Electrice Isaccea–Vulcănești,...

A violat fiica vitregă a unui coleg de serviciu

Un bărbat de 46 de ani își va petrece următorii 15 ani după gratii, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis, după ce...

Cetățenii sunt îndemnați să economisească energia electrică

Autoritățile fac apel la un consum rațional de energie electrică, în special în orele de vârf, în contextul deconectării liniei de înaltă tensiune Isaccea–Vulcănești,...

Situația energetică rămâne fragilă după atacurile din Ucraina

Situația energetică a Republicii Moldova rămâne fragilă după atacurile din timpul nopții asupra infrastructurii energetice din Ucraina, a declarat premierul Alexandru Munteanu. Într-un mesaj publicat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.