Ace de cusut, găsite în căpşuni în supermarketuri din Noua Zeelandă

Publicat:

Lanţul de supermarketuri Countdown a anunţat că a retras de la vânzare o marcă de căpşuni australiană după ce a descoperit că fructele au fost contaminate cu ace de cusut, scrie BBC, potrivit news.ro .

În Australia, săptămâna trecută au fost raportate peste 100 de cazuri de astfel de fructe cu ace din supermarketuri. Căpşunile din Auckland erau originare din statul Australia de Vest şi au fost vândute în magazinele Countdown din întreaga Noua Zeelandă.


Citește și : Statele Unite nu au reușit să ajungă la relațiile pe care și-ar dori să le aibă cu Rusia (Mike Pompeo)

„Luăm în serios siguranţa mâncării. Clienţii pot înapoia căpşunile mărcii Choice pentru a fi liniştiţi”, a afirmat compania într-un comunicat. În comunicat este precizat că nu au existat informaţii privind vreun incident în Noua Zeelandă dar lanţul de supermarketuri i-a sfătuit pe cumpărători să desfacă orice căpşuni cumpărate originare din Australia.

Preţurile căpşunilor au scăzut în Australia, conform presei locale. Luni, cei mai mari doi distribuitori de alimente din Noua Zeelandă – Countdown şi Foodstuffs – au anunţat că au oprit importurile de căpşuni din Australia.

Citește și : Partidul Laburist doreşte noi alegeri dacă prim-ministrul May nu obţine sprijinul pentru acordul asupra Brexit

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale Talentele Republicii Moldova au fost onorate la Gala Excelenței Muzicale, eveniment...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.