Acoperiş PRĂBUŞIT peste cei prezenţi la o ceremonie funerară din India (VIDEO): Cel puţin 18 morţi!

Cel puţin 18 persoane care participau la o înmormântare în nordul Indiei şi-au pierdut viaţa în momentul în care un acoperiş sub care se adăposteau de precipitaţiile abundente s-a prăbuşit duminică după-amiază, a declarat un ofiţer de poliţie, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Circa 40 de persoane s-au adunat sub un adăpost la un crematoriu în districtul Ghaziabad când acesta s-a prăbuşit, prinzându-le sub dărâmături, a afirmat comisarul Anita C Meshram.

Citeşte şi: Nancy Pelosi rămâne preşedintele Camerei Reprezentanţilor în SUA

Echipele de salvare au folosit câini pentru a găsi supravieţuitorii, care au fost duşi la spitalele din apropiere, unii în stare critică. Un alt ofiţer de poliţie, Ijaj Raja, a declarat ulterior că operaţiunea de salvare s-a încheiat.

Cauza prăbuşirii acoperişului nu se ştie încă, însă autorităţile au anunţat că vor deschide o anchetă.

Citeşte şi: Sudanul, Egiptul şi Etiopia continuă negocierile pentru barajul de pe Nil

“Vom lansa o anchetă în această privinţă şi vom afla cine este responsabil – indiferent dacă este constructorul, oficiali sau angajaţi ai Consiliului municipal, cât mai curând posibil”, a declarat Meshram.

Tags: GhaziabadIndia
Categorii: Știrile zilei