X

Acord în UE pentru consolidarea bazei de date asupra migranţilor

Negociatorii Parlamentului European şi ai Consiliului UE au ajuns la un acord marţi pentru consolidarea Eurodac, baza de date asupra migranţilor, care prevede în special scăderea vârstei la 6 ani pentru prelevarea amprentelor în cazul minorilor, informează France Presse, potrivit agerpres.

Actualizarea bazei de date urmează să permită identificarea “mai uşoară a persoanelor care intră sau locuiesc fără acte în regulă în UE”, subliniază Parlamentul European într-un comunicat.

Citește și : Merkel și Macron au convenit pentru un buget comun al zonei euro și avansează o propunere comună ce vizează aspecte ale crizei migraţiei

Acordul mai trebuie confirmat în cadrul unei sesiuni plenare a PE şi de către statele membre.

Potrivit compromisului găsit, fişierul va fi alimentat cu mai multe date: în afară de amprentele digitale, “imaginile faciale şi datele alfanumerice (nume, numărul cărţii de identitate sau al paşaportului) ale solicitanţilor de azil şi ale migranţilor cu acte în neregulă vor fi de asemenea stocate”.

Una din principalele reforme este reducerea vârstei minime cerute pentru a preleva amprente şi imagini, trecând de la 14 la 6 ani “cu scopul de a ajuta la identificarea şi căutarea copiilor dispăruţi, precum şi la identificarea legăturilor familiale”.

“Constrângerea nu ar trebui niciodată exercitată pentru a se obţine” aceste informaţii în cazul minorilor, precizează PE.

“Totuşi, ca ultimă soluţie, şi când aceasta este permis de o legislaţie naţională sau europeană pertinentă, un ‘grad proporţionat de constrângere’ ar putea fi exercitat asupra minorilor, sub rezerva de a le respecta demnitatea şi integritatea lor fizică”, mai explică PE.

Citește și : Americanii deţin 40% din armele de calibru mic din lume (studiu)

“Acordul provizoriu din această zi va garanta că cererile de azil nu sunt depuse de aceeaşi persoană în mai multe ţări”, a asigura europarlamentara română Monica Macovei (grupul conservatorilor), raportor pentru PE, citată în comunicat.

Actualizarea reglementării Eurodac face parte din cea mai mare reformă a regimului de azil european asupra căreia Cei 28 întâmpină cele mai multe dificultăţi să se pună de acord.

Creată în 2003, baza de date este utilizată de toate ţările UE, precum şi de Islanda, Norvegia, Liechtenstein şi Elveţia.

Tags: acordEurodacmigrantiminoriParlamentul EuropeanPEUE
Categorii: Diaspora