X

Acordarea azilului în Ungaria ‘nu poate fi o obligaţie constituţională’

Acordarea azilului acelor străini care vin din ţări unde nu sunt supuşi la persecuţii “nu poate fi considerată drept o obligaţie constituţională” pentru statul ungar, a stabilit joi Curtea Constituţională a Ungariei, transmite MTI, potrivit agerpres.

Totuşi, acestor persoane li se poate acorda azil “de către parlament, în baza propriului regulament”, se menţionează în decizie.

Citeşte şi: Summitul Trump-Kim s-a încheiat fără acord. Sancţiunile rămân în vigoare! – VIDEO

Curtea Constituţională ungară insistă că azilul poate fi acordat “nu ca drept fundamental al aplicantului, ci în conformitate cu obligaţiile internaţionale ale Ungariei”.

Decizia anunţată joi vine în urma unei solicitări formulate de ministrul justiţiei, Laszlo Trocsanyi, care a cerut Curţii Constituţionale să-şi precizeze poziţia în disputa cu Comisia Europeană, care susţine că prevederile din legea fundamentală ungară referitoare la azil nu sunt conforme cu legislaţia europeană.

Potrivit instanţei supreme ungare, legislaţia europeană se aplică în Ungaria pe baza Constituţiei, iar interpretarea legii fundamentale de către Curtea Constituţională “nu va fi înlocuită de interpretarea de către alt for”.

Citește și : Răspunsul Israelului la manifestaţiile din Gaza „ar putea constitui crime împotriva umanităţii” (ONU)

Curtea Constituţională ungară mai notează că “în mod normal coexistenţa legislaţiei UE şi naţionale nu duce la dileme constituţionale, întrucât cele două sisteme sunt bazate pe valori comune”. Curtea Constituţională şi UE pot avea poziţii diferite în privinţa anumitor norme naţionale, dar “discrepanţele pot fi eliminate printr-un dialog bazat pe respect”, se adaugă în decizia de joi.

Comisia Europeană a lansat mai multe proceduri de infringement împotriva Ungariei, inclusiv pentru nerespectarea legislaţiei europene în materie de azil şi pentru legea de combatere a migraţiei ilegale, căreia guvernul premierului Viktor Orban îi spune legea ”Stop Soros”.

Tags: azilbudapestacomisia europeanaCurtea ConstitutionalaLaszlo TrocsanyiUngariaViktor Orban
Categorii: Externe